În urma unui accident pe DN 64, între localitățile oltene Piatra Olt și Brâncoveni, au fost rănite cinci persoane.
Pompierii Detașamentului Slatina și Gărzii Osica de Sus, cu două echipaje SMURD, o autospecială de stingere și o autospecială pentru descarcerare, au intervenit pe Drumul Național 64, între localitățile Piatra Olt și Brâncoveni, pentru acordarea îngrijirilor medicale victimelor unui accident rutier. La fața locului s-au deplasat și două echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt.
În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau patru adulți și un minor.
Echipajele medicale au asistat toate cele cinci persoane la locul intervenției și au transportat la UPU Slatina minorul și o femeie.
Copilul, în vârstă de patru ani, din municipiul Slatina, prezenta excoriații la membrele inferioare și superioare și o plagă în zona frontală.
Femeia, în vârstă de 39 de ani, tot din municipiul Slatina, prezenta dureri lombare și dureri toracice.
După finalizarea misiunii echipajelor de prim ajutor, pompierii au acționat și pentru sablarea carosabilului de resturile rezultate în urma accidentului.