2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportBox / Jean-Baptiste Mendy, fost campion WBA şi WBC, a decedat

Box / Jean-Baptiste Mendy, fost campion WBA şi WBC, a decedat

Pugilistul francez Jean-Baptiste Mendy, fost campion mondial WBA şi WBC la categoria uşoară, a decedat la vârsta de 57 de ani din cauza cancerului. Anunţul a fost făcut marţi, de către fiul fostului boxer.

„A fost foarte rapid. El a aflat de boală la sfârşitul lunii iunie sau începutul lui iulie şi lucrurile au evoluat rapid”, a declarat Ellyson Mendy.

WBA a transmis un mesaj pe un site de socializare în amintirea fostului pugilist, cu un palmares de 55 de victorii, dintre care 31 înainte de limită. Acesta este considerat drept unul dintre cei mai mari boxeri din istoria ţării sale.

Născut la Dakar şi crescut în regiunea pariziană, Jean-Baptiste a cucerit centura WBC la categoria uşoară în 1996 în faţa americanului Lamar Murphy, informează Agerpres.

Detronat anul următor de americanul Stevie Johnston, la puncte, la prima apărare a titlului, el a urcat la categoria super-uşoară, fiind din nou învins de deţinătorul titlului WBA, Khalid Rahilou, în 1998.

El a cucerit din nou centura WBA la uşoară în 1998 în faţa kîrghîzului Orzubek Nazarov şi a pierdut-o din nou în 1999 în faţa francezului Julien Lorcy. În 2000 şi-a anunţat retragerea.

Citeşte şi: Robert Licurici, noua speranţă a echipei SCMU Craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS