2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateVeşti bune privind evoluţia Covid în Oltenia

Veşti bune privind evoluţia Covid în Oltenia

Cel mai recent raport săptămânal privind evoluţia Covid în România vine cu veşti bune pentru Oltenia. Trendul infectărilor cu virusul Sars-Cov2 este descendent în aproape toate judeţele din regiune.

Incidenţa cazurilor, în scădere

Conform datelor transmise în raportul elaborat de Centrul Naţional de Control şi Supraveghere al Bolilor Transmisibile (CNCSBT), pentru perioada 24-30 august, rata incidenţei aparente a cazurilor Covid la 100.000 locuitori s-a menţinut la nivelul de 50-100 cazuri în toate judeţele din Oltenia. Încă din săptămâna anterioară, niciunul dintre judeţe nu se mai afla în zona de peste 100 cazuri, deşi, la un anumit moment, atât Gorjul, cât şi Vâlcea şi Mehedinţiul au atins acest prag.

Doar în 7 județe şi în municipiul București s-a mai înregistrat o rată de incidenţă cumulată peste 100/100.000 locuitori.

Pe lângă acest lucru, niciunul dintre judeţele Olteniei nu se mai află pe trend ascendent. Dolj, Gorj, Mehedinţi şi Olt sunt pe o linie descendentă, iar situaţia din Vâlcea este stabilă.

200 de cazuri în 7 zile

Cele mai multe cazuri înregistrate în săptămâna anterioară în judeţele Olteniei au fost în Dolj (200 cazuri noi) şi Vâlcea (198 cazuri noi). În Olt au fost 105 cazuri depistate, în Gorj – 99, iar în Mehedinţi – 72. Comparativ cu săptămânile 10-16 şi 17-23 august, numărul cazurilor din Dolj au scăzut considerabil, de la o medie de 270 de cazuri. În plus, este prima săptămână de scădere a numărului de cazuri săptămânale după o creştere continuă în ultimele 2 luni. Reamintim că în a doua săptămână din iulie în Dolj se înregistrau doar 58 de cazuri pe săptămână.

În ceea ce priveşte numărul deceselor, tot în Dolj s-au înregistrat mai multe: 7 decese în perioada 24-30 august. În Gorj, au fost raportate 5 decese noi, în Mehedinţi – 4, în Olt – 3, iar în Vâlcea – 1.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS