1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSe rup malurile în carierele CEO: după Jilț Sud a urmat Roșia Jiu

Se rup malurile în carierele CEO: după Jilț Sud a urmat Roșia Jiu

Al treilea mal de pământ s-a rupt la Complexul Energetic Oltenia(CEO) în ultima lună de zile. Două evenimente de acest tip au avut loc la Cariera Jilț Sud, iar unul la Cariera Roșia Jiu. La nivelul administrației Complexului Energetic Oltenia este declanșată starea de alertă. Sucursala Minieră din cadrul companiei pregătește un raport cu situația existentă în toate carierele din cele trei bazine miniere, respectiv Motru, Rovinari și Jilț. Vor fi identificate zonele cu probleme și vor fi propuse măsuri pentru remedierea neajunsurilor.

Primul mal de pâmânt s-a surpat la finalul lunii iulie la Cariera Jilț Sud. O bucată uriașă de pământ s-a rupt și s-a prăvălit peste circuitul de benzi transportoare care deservea două excavatoare și a ajuns în vecinătatea altul circuit de transport. Din fericire, nu au fost întregistrați răniți din rândul personalului.

Al dolea incident a avut loc la Roșia Jiu

Al doilea mal de pâmânt s-a surpat la Cariera Roșia Jiu, cea mai mare din Complexul Energetic Oltenia. Evenimentul s-a produs în cursul zilei de marți. Un mal de pâmânt s-a prăbușit peste excavatorul 03 din cadrul carierei. S-a intervenit în zonă cu utilaje și excavatorul a fost scos de sub pământ. Frontul de pământ instabil măsura peste 50 de metri. Niciun angajat nu a fost rănit.

Al treilea incident a avut loc miercuri, când un salariat al Complexului Energetic Oltenia a fost rănit miercuri, după ce un mal de pământ s-a prăbușit peste un excavator, la Cariera Jilț Sud. Victima este un bărbat, de 50 de ani, care lucra ca excavatorist. Salariatul se află la spital, în stare stabilă. Potrivit primelor investigații medicale, excavatoristul are o mână ruptă. Accidentul de muncă a intrat în atenția Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj care a trimis o echipă în zonă. Urmează ca la nivelul Carierei Jilț Sud să fie întocmit un raport care va fi depus spre analiză la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS