Peste 30.000 de locuri de parcare au fost amenajate, în ultimii 8 ani, în toate cartierele Craiovei, prin refacerea asfaltului în cvartalele de blocuri sau în cadrul investițiilor de modernizare a unor străzi și bulevarde. Cu toate acestea, încă există zone cu trafic intens unde găsirea unui loc de parcare rămâne dificilă: în preajma spitalelor, în apropierea Pieței Centrale sau a Parcului „Nicolae Romanescu“. Candidatul PSD la un nou mandat de primar al municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a identificat o soluție pentru această problemă.
Soluție ieftină și aspectuoasă
„Vreau să preiau modelul Primăriei Sectorului 4, din București, care a amenajat parcări supraetajate, pe structură ușoară, cu peste 200 de locuri, pentru că m-au convins atât prin costurile mici pe care le presupune realizarea lor, cât și din punct de vedere estetic. Luând în considerare faptul că sunt tot mai puține terenuri pe care se mai poate construi, soluția parcărilor cu mai multe niveluri este cea pe care o putem aplica și noi cu succes. Am identificat deja amplasamentele, iar în următorii ani putem rezolva această problemă, una dintre cele mai stringente ale craiovenilor“, a declarat Lia Olguța Vasilescu.
Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană DOLJ
Executat de SC MEDIA SUD EUROPA SA – ziar: www.gds.ro
CUI Mandatar Financiar: 21200019