2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieAvocat din Constanța, mort după ce a căzut de la etajul 8 al unui bloc din municipiu

Avocat din Constanța, mort după ce a căzut de la etajul 8 al unui bloc din municipiu

Un avocat a murit, în noaptea de joi spre vineri, după ce s-ar fi aruncat în gol de la etajul opt al unui bloc din centrul municipiului Constanţa, transmite Agerpres.

Poliţiştii au fost sesizaţi că pe strada Ştefan cel Mare din Constanţa este un bărbat care ar fi căzut de la înălţime, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

„Pe 4 septembrie, în jurul orei 2.20, poliţişti din cadrul Secţiei 3 au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Constanţa, un bărbat ar fi căzut de la înălţime. Poliţiştii au identificat persoana în cauză, de 52 de ani, din municipiul Constanţa. Totodată, la faţa locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Constanţa care a constatat decesul bărbatului“, a transmis IPJ.

Surse judiciare au precizat că victima este avocatul Valentin Marin, fost judecător, care făcea parte din Baroul Constanţa. Se pare că în acest caz ar fi vorba despre o sinucidere, bărbatul căzând în gol de la fereastra de pe casa scării a blocului, au menţionat sursele citate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS