1.8 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateȘefa secției ATI de la Maternitatea Bucur, infectată cu coronavirus

Șefa secției ATI de la Maternitatea Bucur, infectată cu coronavirus

Medicul Raluca Ologu, șefa secției de Anestezie-Terapie Intensivă de la Maternitatea Bucur din București, desemnată maternitate pentru pacientele COVID, este infectată cu coronavirus și internată la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din București. Personalul Maternității Bucur așteaptă acum ancheta epidemiologică a Direcției de Sănătate Publică și testarea personalului medical.

Manuela Predilă, medic la Maternitatea Bucur, scrie, pe pagina sa de Facebook, că „de 6 luni de când suntem COVID, nimeni din personalul Maternitatii Bucur nu a fost niciodată testat.”

„Nu suntem infecționiști, suntem toți ginecologi și nu avem niciun infecționist care în 6 luni să fi pus piciorul în maternitate pentru a evalua pacientele. Am spus că personalul COVID trebuie rotit, pentru că expunerea repetată crește riscul contaminării. Noi de 6 luni nu am efectuat niciun act medical decât în costum de protectie PPE, care îngreunează cu mult manevrele medicale. Riscul este cu mult mai mare in specialitățile chirurgicale și ATI. Iată că nu am fost auziți și inevitabilul s a produs”, mai spune medicul Manuela Predilă.

Raluca Ologu este primul medic de la Maternitatea Bucur diagnosticat cu infecție cu coronavirus.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS