8.7 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMonica Anisie: Școlile să se întrunească cel târziu mâine în ședința Consiliului de Administrație să decidă programul de începere a cursurilor

Monica Anisie: Școlile să se întrunească cel târziu mâine în ședința Consiliului de Administrație să decidă programul de începere a cursurilor

Școlile “ar fi bine ca mâine, cel târziu, să se întrunească în ședința Consiliului de Administrație, să facă propunerea către inspectoratul școlar” cu programul concret de începere a școlii din 14 septembrie, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie. Aceasta a detaliat procedurile care se vor desfășura începând de astăzi, când “fiecare Direcție de Sănătate Publică (DSP) transmite către inspectoratele școlare situația epidemiologică pe fiecare localitate în parte”.

“Acum la școli este propunerea. Lor li se spune [astăzi, de către DSP – Nota Redacției] că în localitate va fi scenariul galben, de exemplu, dupa care în Consiliul de Administrație trebuie să analizeze din punct de vedere al particularității unității de învățământ și să decidă care este programul concret. Trebuie să prezinte în fapt ce decizie doresc să ia. Acolo sunt și părinții”, a precizat Anisie.

Părinţii vor fi informaţi până pe 10 septembrie

În ceea ce priveşte informarea părinţilor cum vor începe cursurile, ministrul Educaţiei a precizat că „până pe 10 septembrie trebuie să afle. Școlile trebuie să comunice până pe data de 10 septembrie decizia cu privire la începerea școlii”

Şi în privinţa scenariului începerii cursurilor pe 1 octombrie, ministrul Educaţiei a precizat că

„premierul a spus clar că pe 14 septembrie începem cursurile. Vineri s-a referit la o discuție pe care am avut-o cu epidemiologi: pentru a se consuma boala, având în vedere faptul că foarte mulți au fost în concedii în această perioadă și ar fi putut să contacteze virusul, propuneau începerea școlii în format fizic de la 1 octombrie.

Dar acum la școli este propunerea. Lor li se spune că în localitate va fi scenariul galben, de exemplu, dupa care în Consiliul de Administrație trebuie să analizeze din punct de vedere al particularității unității de învățământ și să decidă care este programul concret. Trebuie să prezinte în fapt ce decizie doresc să ia. Acolo sunt și părinții, iar în această perioadă inspectorii generali au vorbit cu profesorii, cu diriginții, cu învățătorii, să vadă ce temeri au.

Este pentru prima dată când dăm autonomie școlilor și îmi doresc ca această descentralizare să continue nu numai din acest punct de vedere, ci să dăm putere directorilor și autonomie școlilor, pentru că ei cunosc cel mai bine unitatea de învățământ”, a mai spus Anisie.

Pentru a da autonomie școlilor, este necesar să fie și o stabilitate și o predictibilitate la conducerea unităților de învățământ. Asta înseamnă că este bine să se organizeze din nou concursurile pentru directori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS