2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportCanotaj / România a obţinut 5 medalii de aur la CE de Canotaj U23

Canotaj / România a obţinut 5 medalii de aur la CE de Canotaj U23

Echipa naţională a României de canotaj a obținut, duminică, 5 medalii de aur la Campionatele Europene de Canotaj Under 23 din Duisburg (Germania). De asemenea, canotorii români au mai bifat şi trei medalii de argint şi două de bronz. România reuşise să califice, sâmbătă, unsprezece echipaje în finalele Campionatelor Europene de canotaj Under-23 de la Duisburg.

Prima medalie de aur pentru țara noastră a fost obținută în proba de dublu rame feminin (BW2-) de echipajul format din Adriana Ailincăi și Ana-Maria Balețchi. Cele două fete au reuşit să se impună în fața echipajelor din Grecia și Irlanda.

A doua medalie de aur a fost obținută în proba de patru rame feminin (BW4-), de echipajul format din Andreea Popa, Maria Tivodariu, Maria-Magdalena Rusu și Dumitrița Juncanariu. La proba de dublu rame masculin (BM2-), sportivii Dumitru-Alexandru Ciobică și Florin-Sorin Lehaci s-au impus în fața sportivilor din Croația și Slovenia și au adus României a treia medalie de aur.  

A patra medalie de aur pentru România a fost câștigată în proba de patru rame masculin (BM4-), de echipajul format din sportivii Florin Arteni-Fântânariu, Mugurel Vasile Semciuc, Ștefan-Constantin Berariu și Cosmin Pascari.

Ultima medalie de aur de la Campionatele Europene de tineret pentru România a fost adusă de Nicoleta Ancuța-Bodnar și Simona Geanina Radiș, în proba de dublu vâsle feminin (BW2x).

Lipă: „Am demonstrat că avem cel mai bun lot de tineret din Europa”

Preşedintele Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a afirmat că România a demonstrat că are cel mai bun lot de tineret din Europa după ce a cucerit zece medalii la Duisburg.

„Prima competiţie pe apă din acest an, în contextul special al pandemiei, a fost una excelentă pentru Federaţia Română de Canotaj. Am început cu dreptul şi am demonstrat că avem cel mai bun lot de tineret din Europa. Au fost câştigate 10 medalii, dintre care 5 de aur, 3 de argint şi 2 de bronz. Ţin să-i felicit pe sportivi, antrenori şi pe colegii mei din Federaţie. Mulţumiri speciale pentru susţinere şi Ministerului Tineretului şi Sportului şi COSR.

De asemenea, doresc să mulţumesc şi partenerilor Federaţiei Române de Canotaj. Cu acest campionat deschidem sezonul competiţional internaţional 2020 şi aşteptăm cu nerăbdare Campionatul European al juniorilor de la Belgrad (26-27 septembrie) şi Campionatul European al seniorilor de la Poznan, Polonia (9-11 octombrie)”, a declarat Elisabeta Lipă.

Tokyo, venim!

„Avem speranţe mari pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo. Cele 10 medalii câştigate la Campionatele Europene de Canotaj Under 23 din Duisburg (Germania) au dus România pe primul loc pe naţiuni în probele olimpice. Felicitări medaliaţilor noştri, care au sporit zestrea canotajului românesc prin cele 5 medalii de aur, 3 de argint şi 2 de bronz! Tinerii noştri demonstrează că prin muncă, antrenament şi seriozitate, drumul către glorie este asigurat. Am încredere şi în capacitatea de mobilizare a finaliştilor din Duisburg, pentru că au timp să crească nivelul performanţei până la Tokyo’‘, a mai spus Lipă, prin intermediul unei postări pe contul său de Facebook.

Citeşte şi: WTA / Simona Halep, cea mai bună jucătoare a lunii august

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS