0.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjDoi angajatori, între care și CEO, amendați de ITM

Doi angajatori, între care și CEO, amendați de ITM

Trei persoane care prestau activitate fără forme legale de angajare, în domeniul construcțiilor, în comuna Albeni, au fost depistate, săptămâna trecută, în timpul unui control efectuat de către inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control Muncă Nedeclarată. Angajatorul a fost sancționat cu o amendă în valoare de 60.000 de lei.

În urma a două accidente de muncă care au avut loc în două zile consecutive, la același angajator, soldate cu rănirea a doi salariați, după ce unul dintre ei a căzut de la aproximativ 3,5 metri, din cauza unei balustrade care a cedat, iar celălalt de la circa 11 metri, după ce cabina excavatorului a fost smulsă de un mal de pământ desprins din frontul de lucru, inspectorii de muncă cu atribuții de control în privința securității și sănătății în muncă, s-au autosesizat și au întreprins o verificare la fața locului.

În urma deficiențelor constatate a fost aplicată o amendă în sumă de 10.000 de lei și s-au dispus măsuri cu termen imediat și permanent de remediere a acestora, în sensul respectării metodelor de excavare și a monografiei de lucru, precum și asigurarea unor balustrade și gratare conforme pe linia de excavator.

”Numărul accidentelor de muncă, mai ales la angajatorii cu risc crescut în această privință, poate fi redus semnificativ prin respectarea tuturor măsurilor de siguranță prevăzute de legislația securității și sănătății în muncă. Din acest motiv, vom dispune măsuri legale, de câte ori va fi nevoie și situația o va impune”, a declarat George Octavian Romanescu, inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

În perioada 31.08.2020-04.09.2020, inspectorii de muncă au efectuat 18 controale, fiind aplicate sancțiuni în valoare de 78.000 de lei și dispuse 22 de măsuri, obligatorii în sarcina angajatorilor verificați.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS