7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentFosta conducere a Centrului Național al Cinematografiei, la judecată

Fosta conducere a Centrului Național al Cinematografiei, la judecată

Procurorii DNA anunţă trimiterea în judecată a trei inculpați, doi dintre ei fiind şefi ai Centrului Național al Cinematografiei la data faptelor. În sarcina celor trei inculpaţi au fost reţinute mai multe infracţiuni de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Prejudiciul în acest dosar este de aproape 47 milioane de lei, susţin anchetatorii.

Potrivit DNA, în acest dosar au fost pişi sub acuzare Eugen Şerbănescu, la data faptelor director general al Centrului Național al Cinematografiei (CNC), Stejeroiu Carmen, la data faptelor șef Serviciu Fond Cinematografic și director economic (exercitări temporare ale funcției) în cadrul CNC şi Dincă Gabriela, angajat în cadrul Serviciului Fond Cinematografic la data faptelor.

Procurorii DNA susţin că cei trei inculpaţi au acordat finanţare pentru nouă producători de film care nu aveau acest drept.

„În contextul finanțării din fonduri publice a unor producții cinematografice, în perioada 2006 – 2016, cei trei inculpați, în calitățile menționate, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute în cuprinsul Ordonanței 39/2005 privind cinematografia, cu ocazia încheierii a 84 contracte în cadrul cărora Centrul Național al Cinematografiei (C.N.C.) ar fi plătit efectiv suma de 51.106.409 de lei.

Deși în actul normativ menționat sunt prevăzute expres condițiile în care anumite societăți comerciale (producători de film) pot beneficia de finanțare din partea CNC, cei trei inculpați ar fi facilitat obținerea de finanțare pentru nouă producători de film care nu ar mai fi avut dreptul legal de a obține acele sume de bani”, au explicat anchetatorii.

Credite pentru anumiţi producători

Procurorii DNA mai susţin că cei trei inculpaţi ai ignorat faptul că producătorii de film nu îşi respectaseră obligaţiile contractuale.

„Practic, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, cei trei inculpați ar fi permis ca aceiași producători de film să beneficieze de noi credite directe sau finanțări nerambursabile din partea CNC, în ciuda faptului că nu își respectaseră obligațiile rezultate din contractele aflate în derulare, ajungând, din nou, în poziția de a încălca aceleași obligații”, se mai arată într-un comunicat făcut public de DNA.

În acest dosar, CNC s-a constituit parte civilă cu suma de 46.785.781 de lei.

Cei trei inculpaţi vor fi judecaţi de magistraţii de la Tribunalul Bucureşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS