Sute de craioveni au renunţat şi în acest an la sistemul centralizat de încălzire. Termo, furnizorul de căldură a mai pierdut până în acest moment 900 de abonaţi. În fapt, chiar operatorul local s-a arătat mult mai indulgent cu proprietarii care au solicitat debranşarea. Au primit acceptul de a se debranşa inclusiv locatarii din zonele unitare.
Craiovenii s-au debranşat şi în acesta an în număr mare de la sistemul centralizat de încălzire. 900 de proprietari care primeau până anul trecut căldură din sistemul centralizat de încălzire al oraşului au optat pentru o altă sursă. Termo a făcut rabat de la condiţiile impuse până acum şi a aprobat şi cererile celor care se găsesc în zonele-unitare.
Reprezentanţii Termoficării spun că decizia debranşării este mai degrabă la îndemâna asociaţiilor de proprietari. Prin urmare, unui proprietar care se află în zonă unitară, dar a rămas printre puţinii locatari legaţi la sistemul centralizat de încălzire i s-a aprobat cererea de debranşare.
Cu alte cuvinte, locatarul dintr-un bloc situat în zonă unitar şi ai cărui vecini s-au debranşat legal sau mai puţin legal are toate şansele să primească aprobare de debranşare.
În acest an, furnizorul de căldură a prelungit până şi termenul de primirea solicitărilor de debranşare. Până acum cererile de debranşare parţială se depuneau până la data de 1 septembrie, iar termenul de execuţie era 1 octombrie. În acest an, craiovenii pot depune solicitări de debranşare până la umplerea reţelelor de furnizare agent termic.
Cele mai multe debranşări, în 1Mai
Acesta a mai precizat că cele mai multe debranşări au avut loc în cartierul 1 Mai. În timp ce în cartierul Valea Roşie gradul de debranşare este foarte scăzut, doar 3%. Lucrările de debranşare se pot face contracost atât cu angajaţii Termoficării, cât şi cu o firmă privată.
Liber la debranșare şi pentru apartamentele aflate la capăt de coloană
Totodată, Termo a decis să-i lase să se debranșeze de la reţeaua comună pe locatarii care se află la capătul reţelelor.
Din acest motiv mai mulţi kilometri de reţe au fost anulaţi, inclusiv un punct termic din Brazda lui Novac. Acesta furniza căldură şi apă caldă doar pentru 80 de apartamente.
Debranşări
În anul anterior la Termo au fost înregistrate un număr de 1.584 de solicitări de debranșare