11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateSpania, prima țară europeană care depășește 500.000 de cazuri de Covid-19

Spania, prima țară europeană care depășește 500.000 de cazuri de Covid-19

Spania a devenit prima țară din Europa de Vest care a înregistrat 500.000 de infecții cu coronavirus, după o a doua creștere a cazurilor care au coincis cu redeschiderea școlilor.

Datele Ministerului Sănătății au arătat luni un total de 525.549 de cazuri, față de 498.989 de vineri și 2440 de infecții înregistrate în ultimele 24 de ore. Spania își actualizează datele retroactiv, astfel încât ultimele numere ar putea fi revizuite.

În condițiile acestei explozii de infectări cu SARS-COV-2, părinții ezită sau chiar refuză să își trimită copiii la școală.

Nu îi înduplecă nici amenințările cu amenzi ori închisoare de la 1 la 3 ani.

Autorităţile din Spania îşi păstrează optimismul, în ciuda numărului ridicat de cazuri noi. Directorul Centrului Spaniol pentru Urgenţe Sanitare spune că situaţia nu este nici pe departe similară cu cea de la începutul pandemiei.

Fernando Simon, directorul Centrului de Urgențe Sanitare:

 „Avem un al doilea val de cazuri care crește la nivel național, dar e important de observat că numărul cazurilor diferă în funcție de regiune. În unele regiuni autonome, numărul de cazuri noi crește, în altele nu”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS