Razboiul celor doua roze

Zau ca asta ne mai lipsea, ca incolo avem de toate. Ba chiar prea multe (ma refer la evenimente, bineinteles). Zilnic aflam de cite un prunc omorit si aruncat prin gunoaie. Zilnic aflam de un viol sau de o tilharie. Cit despre coruptie, asta a devenit un fapt obisnuit si nu mai constituie de mult un eveniment. Aflam din presa („o anumita parte a presei“) ca in luna ianuarie au fost depistate 530 de cazuri de coruptie. (Astia sint numai cei care au fost prinsi, plevusca. Rechinii cei mari o duc bine mersi).

Si in acest tablou atit de sumbru, o pata de culoare: razboiul celor doua roze. Dar, spre deosebire de razboiul omonim, cele doua roze ale noastre apartin aceluiasi buchet. Si, mai mult, sint rozele fruntase ale buchetului.

Ce-i impinge pe cei doi protagonisti la atitudinea aceasta de cocosei infuriati? De unde aceste manifestari de virilitate si barbatie, insuficient justificata si motivata?

Este inutil sa ne luam dupa cele declarate de combatanti caci, asa cum spunea cuviosul Malagrida, „cuvintul a fost dat omului ca sa-si ascunda gindurile“.

Citeva lucruri insa mi se par nepotrivite. Mi se pare grotesc orgoliul de a cere sa fii considerat cel mai bun om politic intr-o tara in care calitatea clasei politice este sub orice limita. Mi se pare revoltator ca intr-o tara in care toate lucrurile merg prost si care se indreapta spre un dezastru iminent sa nu-ti recunosti nici macar o farima de vina si sa consideri ca problema principala si fundamentala, si esentiala este mentinerea puterii in aceleasi doua perechi de miini, chiar daca uneori acestea se mai lovesc intre ele.

Multi, poate, se pot intreba revoltati: decit sa se lupte intre ei, n-ar fi mai bine sa lupte impreuna impotriva coruptiei? Ar fi un cuplu reusit, asemenea celui care a luptat impotriva morilor de vint (caci la noi lupta cu coruptia este o lupta cu morile de vint). Raspunsul este simplu: ambii combatanti sint realisti ca lupta impotriva coruptiei ar trebui sa fie o lupta si impotriva unor grupari apropiate partidului sau chiar din partid. Gravitatea riscurilor asumate nu poate fi masurata, de aceea este preferabila infierarea verbala a coruptiei luptei impotriva ei. Dupa cum e preferabil sa plingi cu lacrimi imense de mila poporului decit sa iei masuri pentru imbunatatirea lucrurilor. Caci aceste masuri ar putea afecta calitatea solului in care cresc minunatii nostri trandafiri.

Oricum, sumbru mi se pare un posibil rezultat al razboiului celor doua roze: cresterea puterii politice a viitorului parlament. Si cum viitorul parlament va fi tot ca si asta, ba chiar cu multi parlamentari de azi, va dati seama ce soarta vom avea.

Pe de alta parte, daca s-ar intari prerogativele presedintelui, care ar fi oare personalitatea politica in stare sa suporte corespunzator greaua povara?

Pina una-alta, cele doua roze beligerante ar trebui sa fie constiente ca au ajuns unde sint nu neaparat fiindca sint cele mai bune, ci fiindca o alta alegere rezonabila la momentul respectiv n-a existat. De aceea, manifestarile de narcisism, autoaprecierile superlative, precum si autoprezentarea ca fiind „singurii“, „cei mai“… etc. nu au rost. Mai ales ca gafele, situatiile confuze, atitudinile duplicitare n-au lipsit din activitatea lor, activitate cu eficienta redusa, asa cum o atesta realitatea. Un ginditor grec, Pittacus, spunea, acum 2.500 de ani, ca, daca vrei sa cunosti un om, da-i o functie de conducere si vezi cum se comporta dupa aceea. Ati primit si aveti inca o functie de conducere, dar n-am putea spune ca sintem total incintati de comportamentul dumneavoastra.

Exista loc pentru mai bine. Si cit loc! Sintem convinsi ca puteti. Trebuie numai sa vreti!

Si, mai ales, nu va mai ciondaniti! Caci, cind doi se cearta, al treilea cistiga… alegerile.