2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăGazeta meaUn poliţist beat a intrat cu maşina într-un copac

Un poliţist beat a intrat cu maşina într-un copac

Doi poliţişti de frontieră au fost răniţi, în noaptea de marţi spre miercuri, în localitatea constănţeană Seimeni, după ce autoturismul pe care unul dintre ei îl conducea sub influenţa alcoolului a intrat într-un copac, scrie agerpres.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, şoferul de 30 de ani şi pasagerul aflat pe locul din dreapta acestuia, în vârstă de 21 de ani, au suferit diferite leziuni şi au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe.

Ambele persoane, poliţişti la Punctul de Trecere a Frontierei Cernavodă, se aflau în afara orelor de serviciu în momentul producerii accidentului rutier.

„Astăzi, în jurul orei 2.00, un bărbat, în vârstă de 30 de ani, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice (0,50mg/l alcool pur în aerul expirat) a condus un autoturism pe strada Prelungirii din localitatea Seimeni, iar la un moment dat a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului. În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto şi a pasagerului din dreapta, un bărbat de 21 de ani, aceştia fiind transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa pentru îngrijiri medicale“, a transmis IPJ Constanţa.

Conform sursei citate, în cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS