Tabletele necesare școlii online vor ajunge la cei care au nevoie de ele chiar și în noiembrie, chiar dacă cursurile se reiau de luni. Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, susține că „o parte, câteva loturi” vor fi livrate acum, iar restul în octombrie și noiembrie. Motivul, spune demnitarul, „producția lor durează mai mult”.
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat, astăzi, la Focşani, că 82.000 de tablete cu internet plătit pentru doi ani sunt gata să plece către unităţile de învăţâmânt care încep şcoala în scenariul roşu.
Ministrul Educaţiei susţinea sâmbătă că în urma licitaţiei desfăşurate de Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC) există o companie care a câştigat licitaţia pentru asigurarea a trei loturi de tablete, iar firma este pregătită să înceapă distribuţia a 82.000 de astfel de dispozitive începând cu 9 septembrie, dacă licitaţia nu va fi contestată.
Ministrul Educaţiei a precizat că Inspectoratele Şcolare din fiecare judeţ au făcut un necesar pe care l-au transmis ministerului de resort şi astfel s-a ajuns la organizarea unei licitaţii pentru 250.000 de tablete.
Ea a precizat că şcolile şi autorităţile locale pot cumpăra tablete pentru elevi, iar banii vor fi decontaţi din fonduri europene, existând o alocare pentru jumătate de milion de tablete.
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a cerut recent premierului Ludovic Orban demiterea preşedintelui ONAC, întrucât licitaţia pentru achiziţionarea a 250.000 de tablete nu poate fi finalizată la timp.
Ulterior, premierul Ludovic Orban a declarat că este posibil să îl demită pe directorul Oficiului National pentru Achizitii Centralizate (ONAC), aşa cum a cerut ministrul Educaţiei, Monica Anisie, din cauza problemelor legate de licitaţia pentru tabletele elevilor, precizând că este nemulţumit de modul în care s-au derulat mai multe proceduri de licitaţie.