Freedom House România anunță lansarea unui nou proiect sub umbrela PressHub.ro, cea mai mare rețea de presă locală din țară, susținută de jurnaliști din presa locală, dar și de publicații importante din presa centrală.
Este vorba despre un amplu și foarte bine structurat proiect de informare privind măsurile în materie de politică europeană de coeziune, proiect ce va rămâne cunoscut sub titulatura de COHESION BOOSTER IN ROMANIA – CLOSER TO CITIZENS, finanțat de Comisia Europeană, prin DG Regio.
Întruniți într-o redacție virtuală inedită, prima de acest fel din România, jurnaliști din întreaga țară vor lucra laolaltă, pentru a oferi suport populației în înțelegerea politicilor de coeziune ale Uniunii Europene.
Cristian Pantazi, redactor șef G4Media:
Zoltán Sipos, redactor șef Átlátszó Erdély (Transilvania Transparentă):
La finalul proiectului, jurnaliștii vor putea face bilanțul a peste 100 de investigații, reportaje și interviuri legate de modul în care banii europeni sunt cheltuiți în România.
Pe parcursul derulării proiectului, aceștia vor participa la o conferință de o zi, care va aduce laolaltă beneficiarii și autoritățile publice, având astfel posibilitatea de a dezbate modul în care sunt implementate fondurile europene de coeziune și care
sunt schimbările pe care ele le-au produs, la modul concret, în toate regiunile țării. Mai mult, ei vor beneficia și de un training legat de felul în care pot obține informații de la autoritățile publice în legătură cu modul în care banii europeni au fost sau sunt
cheltuiți.
Redacția virtuală va publica articolele pe platforma www.PressHub.ro și în publicațiile partenere.
Partenerii noștri sunt:
G4Media.ro este un site independent de investigații, analize și știri editat de Asociația Group 4 Media Freedom and Democracy. Fondat în 2018, site-ul G4Media.ro s-a impus rapid ca o sursă de informații credibile și relevante în peisajul mediatic.
Viața Liberă este cel mare cotidian local din Galați, tipărit fără întrerupere din 1989.
Átlátszó Erdély (Transilvania Transparentă) este singura publicație de limba maghiară care face investigații jurnalistice. Având redacția la Cluj-Napoca, publicația on-line se adresează unui public de 1,2 milioane de maghiari din Transilvania.
Ziarul de Iași, liderul de piața din județul Iași, primul ziar local auditat BRAT, versiunea on-line este cea mai vizitata platforma locala din Romania, conform SATI.
PressHub, rețea inovatoare și independentă de presă creată de Freedom House România, este o platformă de jurnalism de calitate, cu publicații din presa centrală și locală ale căror membri aleg să se pună în serviciul public, promovând excelența în
jurnalism.
Publicațiile partenere PressHub: Express de Banat (Caraș-Severin, Timiș), Mesagerul de Sibiu (Sibiu), Monitorul de Cluj (Cluj), Alba24.ro (Alba, Cluj, Hunedoara, Maramureș, Sibiu, Timiș), Gazeta de Dimineață (Hunedoara), Argeșul Online (Argeș), Epoch Times Romania (național), Monitorul de Botoșani (Botoșani), Oradea Press (Bihor), eBihoreanul (Bihor), Átlátszó Erdély (Harghita, Covasna, Cluj, Bihor, Satu Mare, Mureș), Revista 22, Zi de Zi (Mureș), Arad24.net (Arad), Banatul Azi (Timiș, Arad, Caraș-Severin), inRoman.ro (Neamț), Resita.ro (Caraș-Severin), Liber în Teleorman (Teleorman), Info Sud-Est (Tulcea, Constanța), Jurnalul de Argeș (Argeș), Crișana (Bihor), Transilvania Reporter (Bistrița-Năsăud, Cluj, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj), Știri de Transilvania, Gazeta de Sud (Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Olt), Viața Liberă (Galați), Ziarul de Iași (Iași) și Vrancea24 (Vrancea), Reporter Iași (Iași).