Redeschiderea şcolilor în plină epidemie de coronavirus a stârnit numeroase discuţii legate de siguranţa copiilor şi măsurile necesare pentru protejarea sănătăţii elevilor şi a cadrelor didactice. Părinţii sunt îngrijoraţi de riscurile crescute de îmbolnăvire legate de reintrarea în colectivitate a copiilor. Unităţile de învăţământ încearcă să gestioneze noua realitate şi să adapteze sistemul educaţional la directivele specialiştilor în sănătate.
Şcoala va arăta altfel. Cum putem face toate aceste schimbări mai uşor de acceptat de către copii şi cum îi putem proteja, în contextul reînceperii cursurilor, din perspectiva unui medic primar pediatru experienţă de peste 20 de ani, aflaţi din interviul GdS cu dr. Radu Diaconu.
„Avem dreptul să ÎNCERCĂM să reîncepem şcoala”
GdS: Cum vede un medic pediatru acest moment al redeschiderii şcolilor, în plină epidemie?
Radu Diaconu: Vă pot spune de la început că şi noi, medicii, suntem într-o poziţie ingrată. Am oprit şcolile în această pandemie, în perioada stării de urgenţă. Nu ştim cum va fi după redeschidere. Totul poate fi interpretat cu o mare relativitate. De multe ori, informaţiile din media sau din mediul ştiinţific se bat cap în cap. Din ce am aflat eu şi din experienţa mea de 20 de ani în pediatrie, există, însă, anumite lucruri care cred că merită făcute în acest moment.
E clar că şcoala va începe, într-un fel sau altul. A nu începe şcoala deloc ar pune în pericol, în primul rând, starea psihică a copiilor noştri şi îi va dezechilibra foarte tare. Copilul trebuie să vadă alţi copii, să socializeze cu ei şi cu profesorii. Poate sta în faţa unui ecran o perioadă, însă un an de zile în faţa unui ecran e mult.
Avem dreptul să ÎNCERCĂM să reîncepem şcoala. Cum va reîncepe este greu de spus.
Copiii fac forme uşoare, dar pot avea bunici cu risc
GdS: Din experienţa dumneavoastră, cât de mari sunt riscurile implicate de redeschiderea şcolilor?
R. D.: Şi în România, şi în alte ţări, boala aceasta nu a afectat copiii în mod semnificativ. Eu lucrez într-un spital suport Covid şi cazurile din spitalul nostru au fost, în general, cazuri uşoare. Şi colegii de la Infecţioase, care sunt şi mai în măsură decât mine să spună asta, au avut cazuri uşoare în rândul copiilor. Deci boala merge uşor la copii. De cine trebuie să avem grijă este, de fapt, de adulţii cu risc din jurul copiilor. Copiii trebuie protejaţi ca să protejăm adulţii de lângă ei. Mai ales bunicii, pentru că la noi bunicii au grijă de copii. E o chestie umană, pe care o fac mulţi dintre părinţi.
Trei măsuri esenţiale
GdS: Ce credeţi că ar trebui făcut pentru a minimiza riscurile de infectare ivite odată cu reînceperea cursurilor?
R. D.: Dacă şcoala reuşeşte să asigure măsura de distanţare, copiii vor putea veni la şcoală. Dacă în şcoală clasele nu sunt atât de spaţioase, atunci vor veni probabil etapizat, pe ture, pentru a se păstra distanţa. Primul lucru este păstrarea distanţei.
Al doilea lucru important este purtarea măştilor. M-au căutat foarte mulţi părinţi să mă întrebe despre purtarea măştii îndeosebi de copiii cu astm, pentru că mă ocup mult de astfel de copii. Nu este nicio dovadă că purtatul măştilor face rău. Nu face rău. În plus, măştile pot fi realizate „children-friendly”, cu modele prietenoase, haioase, cu supereroi, culori vesele, mai ales pentru copiii de vârstă mică. Dar purtatul măştii este singura metodă cu adevărat eficientă pe care o avem, deocamdată, împotriva virusului. Încă nu avem un tratament clar, iar pentru vaccin există în continuare lupte. Şi atunci, obligatoriu, părinţii trebuie să accepte şi să îşi încurajeze copiii să poarte mască. Iar copiii vor face asta.
Al treilea lucru esenţial este igiena. Nu este imposibil de realizat în majoritatea şcolilor noastre. Adică un copil să meargă la baie şi să se spele pe mâini. Asta trebuie să reuşim. E adevărat că în multe din şcolile noastre acest săpun nu există şi sunt nişte măsuri de luat. Atâta timp cât avem distanţare, avem mască şi reuşim să păstrăm o igienă minimă, ne vom proteja copiii atât cât se poate.
Trebuie să renunţăm la „ne trage curentul” şi să aerisim clasele
GdS: Şcoala vine cu două surse mari de risc: intrarea în contact cu multe persoane şi, totodată, statul în spaţiile închise.
R. D.: Aşa este. Ce ştim sigur e că virusul se ia mai ales în încăperi închise, iar copiii noştri vor învăţa în încăperi închise. Ei, mai putem face ceva. Ceva care intră oarecum în contradicţie cu ideea noastră românească de „curent”, „ne trage curentul”. Să aerisim. Sălile de clasă vor trebui aerisite foarte bine. Ar trebui şi ca activităţile să se desfăşoare cât mai mult posibil afară. Dacă anumite lecţii ar putea fi ţinute în curtea şcolii, eu le-aş ţine în curtea şcolii dacă vremea permite în următoarea lună. Nu vorbesc de ploaie sau viscol. Ideea de a aerisi şi de a scădea cantitatea de virus eventual, care pluteşte într-o încăpere închisă, este iarăşi un mijloc de protecţie.
GdS: Cât de cooperanţi credeţi că vor fi copiii cu privire la portul măştii?
R.D.: Extremele sunt o problemă. O să avem probabil o problemă cu copiii mici din clasa zero sau clasa I, cu cei din grădiniţe. Aceştia vor accepta mai greu şi va trebui să avem grijă, cu blândeţe. Cred că începând din clasa a IV-a lucrurile vor fi mai uşoare.
În grădiniţe purtarea măştii nu este obligatorie pentru copii, dar eu zic că nu ar fi rău să încercăm. Nu zic să le-o impunem cu forţa. Dar ce e rău dacă încercăm? Copiii dintr-o grupă mare pot fi convinşi să poarte mască, uitându-se unii la ceilalţi. Pe mine, ca pediatru, nu m-ar deranja să încercăm. Ca o joacă. Dacă un educator are fler, şi majoritatea educatorilor noştri îl au, pot transforma purtatul măştii într-o joacă.
Unde o să mai avem iar o problemă va fi la adolescenţi, la liceu. Pentru că perioada de adolescenţă e o perioadă rebelă, în care copilul neagă orice, are tendinţa de a se afirma prin provocări, printr-o atitudine de negaţie. Acolo vor mai exista nişte probleme care, de asemenea, trebuie întâmpinate cu blândeţe.
