Structura forței de muncă în Dolj arată domeniile de activitate în care sunt concentrați cei mai mulți salariați. Cu o singură excepție, în ultimii 10-15 ani a avut loc un declin al industriei clasice. În sensul că, s-au închis unele fabrici sau altele și-au restrâns activitatea din industriile producătoare (Doljchim, Olpo Podari, Pan Group), precum și din alte industrii (fabrica de confecții Modexim).
Însă, Craiova a recuperat puțin în ultimii ani, pe segmentul fortei de muncă din industrie, datorită dezvoltării industriei auto.
În rândul populației ocupate active din Dolj figurează 137.800 de angajați.
În industrie lucrează cei mai mulți doljeni
Potrivit balanței forței de muncă furnizată de Direcția Județeană de Statistică Dolj, în județ activau, la ultima analiză efectuată, 33.400 de angajați în industrie. În industrie figurează cel mai mare număr de angajați înregistrați, dintre toate domeniile de activitate din Dolj. Cei mai mulți figurează în industria prelucrătoare – 26.800 de salariați. În acest capitol intră și industria auto și producerea de componente auto. Industria a funcționat în Dolj pe perioada pandemiei. Puține unități industriale au avut activitatea întreruptă în pandemie.
Practic, industria rămâne motorul dezvoltării Doljului. Nu doar prin prisma numărului mare de angajați, ci mai ales prin valoarea bunurilor produse. Din analiza datelor de la Statistică legate de exporturi, cea mai mare valoare o au mărfurile din industrie, care se livrează peste graniță.
Pe locul al doilea în ierarhia fortei de muncă din județ se află numărul de salariați din comerț. Statistica a contabilizat salariatiila capitolul “Comerț cu ridicata, cu amănuntul, repararea autovehiculelor, activități de decontaminare”. Aici figurează 28.700 de angajați.
În construcții activează 7.800 de salariați, iar în domeniul transporturilor și depozitării sunt 7.100 de angajați. În domeniul transporturilor a fost nevoie de angajări anul acesta, în special în rândul firmelor care se ocupă de transporturi internaționale.
Câți angajați sunt în HORECA
În domenii de activitate care s-au dovedit a fi vulnerabile pe durata pandemiei, cum ar fi HORECA (hoteluri și restaurante), lucrează mii de angajați. Potrivit Statisticii doljene în Dolj existau, anul trecut, 627 de unități active în domeniul HORECA.
Numărul total de salariați înregistrați în hotelurile și restaurantele din Dolj este de 4.100 de persoane. Acești angajați au fost afectați pe perioada pandemiei. Activitățile din HORECA au fost închise pe perioada situației de urgență și a stării de alertă.
Ce alte domenii au mai mulți angajați
În domeniul activităților profesionale activează 3.800 de oameni. În domeniul informații și comunicații mai lucrează 3.600 de oameni. În agricultura doljeană activează 3.500 de angajați. În domeniul intermedierilor financiare și în asigurări lucrează 2.100 de persoane. În tranzacții imobiliare activează 1.100 de persoane.
Acestea sunt domeniile de activitate din sectorul privat care au cei mai mulți angajați.
Angajații de la stat
Restul până la 137.800 de persoane care compun populația ocupată activă reprezintă salariați în alte domenii de activitate din privat și de la stat. De exemplu, în administrație publică activează 5.800 de persoane. Reprezintă mai mult decât numărul de angajați din trei domenii, din mediul privat.
Există și la stat domenii unde este nevoie, în permanență, de personal nou. În Sănătate și asistență socială mai lucrează 13.100 de persoane. În Învățământ mai sunt circa 12.100 de angajați.