8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatiePărinții nu au acces în grădinițe, preșcolarii nu vor purta măști

Părinții nu au acces în grădinițe, preșcolarii nu vor purta măști

Potrivit normelor elaborate de Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății, în grădinițe activitatea se va desfășura normal, prin prezența fizică, începând cu 14 septembrie. La grădiniță, preşcolarii nu vor purta măști.

„La grădiniță, copiii nu vor purta măști. Doar personalul grădiniței va purta măști, atât în interiorul, cât și în exteriorul grădiniței. Sunt puse la dispoziția copiilor dispensere cu dezinfectant pentru mâini în clase, pe holuri și în băi. Se încurajează aceste reguli de igienizare a mâinilor permanent“, a declarat pentru Roxana Dima, directorul Grădiniței nr. 211 din București, potrivit Agerpres.

Părinții nu vor avea acces în grădiniță

„Părinții nu vor avea acces în grădiniță. Am stabilit un program foarte exact de venire și plecare a copiilor, astfel încât să evităm întâlnirea unor grupuri numeroase în curtea grădiniței. Fiecare copil are identificate, prin fotografie, toate obiectele personale“, susține Roxana Dima. Cea mai mare problemă invocată de directorii unităților de învățământ preșcolar este personalul nedidactic insuficient, respectiv îngriitoarele. Din acest motiv au fost depuse către inspectoratele școlare solicitări de creștere a numărului de angajați.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS