7.9 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalFC Viitorul - „U“ Craiova / Cojocaru şi Matei speră să obţină prima victorie a sezonului

FC Viitorul – „U“ Craiova / Cojocaru şi Matei speră să obţină prima victorie a sezonului

Doi dintre fotbaliştii echipei FC Viitorul, Valentin Cojocaru şi Cosmin Matei, au prefaţat sâmbătă seară confruntarea cu Universitatea Craiova. Cei doi au spus la unison că echipa este pregătită şi că îşi doreşte să bifeze primul succes din noul sezon, chiar dacă adversarul este unul de calibru.

„Va fi un meci dificil, Craiova este o echipă foarte bună. Trebuie să ne ridicăm ritmul de joc, să facem o partidă bună şi să câştigăm. Diferenţa se poate face oriunde, important este să fim concentraţi pe tot parcursul meciului, să intrăm motivaţi şi sunt sigur că vom obţine cele trei puncte. Sper că ne-a ajutat această pauză competiţională. Am făcut mai multe antrenamente împreună, chiar dacă cei de la Under 21 au fost la echipa naţională şi Gabi Iancu la prima reprezentativă a României. Am reuşit să facem antrenamente fizice şi la meciul acesta sper să arătăm mai bine. A fost un start dificil de campionat, dar sperăm să fie din ce în ce mai bine. O să îmbunătăţim jocul şi o să vină şi victoriile. Ne gândim la fiecare meci să câştigăm şi muncim zi de zi pentru asta“, a declarat portarul Valentin Cojocaru.

„Întâlnim o echipă bună. Am avut timp în aceste două săptămâni să ne pregătim şi să ne dăm seama de ceea ce vrea Mister (antrenorul Ruben de la Barrera – n.r.) de la noi. Cu siguranţă vom arăta mai bine şi vom juca la victorie. Este foarte important pentru noi acest meci, trebuie să-l câştigăm“, a subliniat mijlocaşul Cosmin Matei.

Partida FC Viitorul – Universitatea Craiova este programată luni, 14 septembrie, de la ora 21.00, pe stadionul din Ovidiu – Constanţa.

Citeşte şi:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS