-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentComercianţii de flori, amendaţi de poliţişti

Comercianţii de flori, amendaţi de poliţişti

Poliţiştii doljeni au verificat, duminică, mai multe societăţi comerciale care comercializează flori în municipiul Craiova. În urma controalelor, oamenii legii au dat amenzi în valoare totală de 41.000 de lei.

Acţiunea oamenilor legii a avut loc duminică, cu o zi înainte de începerea anului şcolar.

„Ieri, 13 septembrie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj au desfășurat o acțiune în Craiova pentru prevenirea si combaterea ilegalităților din domeniul comerțului cu flori. În urma activităților desfășurate, polițiștii au verificat 13 societăți comerciale și 7 persoane fizice. De asemenea, polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 41.000 de lei. Ca măsuri complementare, polițiștii au confiscat flori în valoare de aproximativ 1.600 de lei și au indisponibilizat suma de 328 de lei”, au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.

Trandafiri fără documente de provenienţă

Poliştii doljeni au dat drept exemplu o societate comercială, care comercializa flori fără a avea documente de provenienţă. În acest caz, amenda a fost de 5.000 de lei.

„În urma controlului efectuat la punctul de lucru al unui agent economic din Craiova, s-a constatat că acesta deținea 100 fire de trandafiri pentru care nu a putut prezenta documente de proveniență. Având în vedere cele constatate, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională cu amendă în cuantum de 5.000 de lei, dispunându-se totodată confiscarea cantității de 100 fire de trandafiri în valoare de 400 lei”, au mai explicat poliţiştii doljeni.                                      

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS