2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMii euro pentru românii care vor să-și scadă consumul de energie

Mii euro pentru românii care vor să-și scadă consumul de energie

Programul de finanțare Casa Eficientă Energetic a fost lansat astăzi de Ministerul Mediului. Prin acesta, aproximativ 9.000 de proprietari de case din România vor putea primi finanțare de până la 15.000 de euro.

Prin acest program se urmăreşte reducerea consumului de energie din casele românilor și a emisiilor de gaze cu efect de seră; creșterea eficienței energetice și/sau utilizarea energiei din surse regenerabile, conform unui comunicat al Ministerului Mediului. În program se pot înscrie proprietarii de apartamente din clădiri cu cel mult 3 niveluri, potrivit Digi24.

Finanțarea nerambursabilă decontează 60% din costul unor astfel de lucrări

Aceștia pot beneficia de o primă energetică în valoare de maximum 15.000 de euro (aproximativ 70.000 de lei). Finanțarea nerambursabilă decontează 60% din costul unor astfel de lucrări, dar nu mai mult de 15.000 de euro.

Programul va ajuta foarte mult și populația, și economia, și mediul

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a spus acest program va ajuta foarte mult și populația, și economia, și mediul.
„Casa Eficientă energetic este unul din programele la care țin foarte mult și care va ajuta foarte mult și populația, și economia, și mediul. Cele mai multe case nu sunt bine izolate. De aceea, pierderile de energie ajung până la 30% prin pereții exteriori, 25% prin geamuri sau acoperiș. Se știe că sectorul clădirilor este unul din cei mai mari consumatori de energie și cea mai mare sursă de gaze cu efect de seră. Programul nostru are o mare componentă de mediu, dar și una economică și socială: o astfel de investiție duce la reducerea la jumătate a facturilor de energie și, implicit, la scăderea consumului național de energie”, a precizat ministrul Mediului, Costel Alexe.

Condiția eligibilității: eficiența energetică a locuinței trebuie să crească o clasă energetică

Cheltuielile eligibile ale Programului Casa Eficientă Energetic vizează: instalarea de ferestre izolante; izolarea acoperișului; a pereților exteriori; montarea unei centrale mai eficiente; a panourilor solare; sisteme de ventilație; corpuri de iluminat cu LED; senzori de mișcare; robineți și conducte noi etc. Condiția eligibilității proiectului este ca eficiența energetică a locuinței să crească, după implementarea acestuia, cu cel puțin o clasă energetică.

Cei interesaţi trebuie să depună online cererea pentru prima energetică

Românii interesați de acest program trebuie să depună online cererea pentru prima energetică. Aceasta trebuie să fie însoțită de un certificat de performanţă energetică inițial și un audit energetic al casei unde vor să facă lucrarea.

După acceptarea cererii, proprietarii au la dispoziție 15 de zile pentru a depune dosarul investiției

Imediat după acceptarea cererii, proprietarii vor primi un număr unic de înregistrare și au la dispoziție 15 de zile pentru a depune dosarul investiției. După aprobarea dosarului, lucrările pot începe și se pot derula într-o perioadă de maximum 18 luni. La final, AFM decontează 60% din investiție, după un nou audit energetic al casei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS