6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCele mai ample 6 proiecte pentru dezvoltarea Craiovei sunt propuse de profesorul Alexandru Gîdăr, candidatul PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean Dolj. Primul proiect: Jiul, de la Rovine2 la Malu Mare, zonă de promenadă şi agrement

Cele mai ample 6 proiecte pentru dezvoltarea Craiovei sunt propuse de profesorul Alexandru Gîdăr, candidatul PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean Dolj. Primul proiect: Jiul, de la Rovine2 la Malu Mare, zonă de promenadă şi agrement

Profesorul Alexandru Gîdăr, candidatul PNL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, va transforma în următorii ani zona Jiului, de la Rovine2 la Malu Mare, într-o zonă de promenadă şi agrement. Acest proiect va prinde viaţă după câştigarea alegerilor din 27 septembrie 2020 şi oferă multiple posibilităţi de relaxare şi petrecere a timpului liber, dar şi de a practica diverse sporturi.

Zonă navigabilă pe Jiu

O pistă de biciclete de 28 kilometri de-a lungul Jiului, 26 kilometri zonă navigabilă pe Jiu, sigură pentru sporturi nautice, piscine în aer liber cu plaje amenajate, un parc de aventură la Bucovăţ, de mărimea celui de la Braşov, terase, restaurante şi cluburi sunt câteva dintre punctele de atracţie care se vor construi pe malul Jiului, în apropiere de Craiova, prin proiectul profesorului Alexandru Gîdăr.

„Singura zonă atractivă de relaxare din Craiova a rămas Parcul Romanescu, construit în urmă cu o sută de ani de un primar liberal: Nicolae Romanescu. Un proiect complex pentru crearea de zone de agrement pe malul Jiului, în apropiere de Craiova, este absolut necesar şi solicitat de foarte mulţi cetăţeni, pentru că judeţul duce lipsă de zone de agrement, de zone de relaxare. Doljul are potenţial şi în această zonă, însă,din păcate, fie din delăsare, fie din neştiinţă, acest potenţial nu a fost exploatat. Acolo unde s-a mai încercat câte ceva, cum este cazul Portului Rast, de exemplu, s-a constatat că proiectele erau nefuncţionale. La Rast, lucrurile au fost abandonate şi lăsate în paragină, după ce s-a aruncat pe apa sâmbetei un milion de euro, pentru că administraţia PSD nu s-a gândit şi la felul în care va funcţiona acest proiect după ce se termină banii”, a spus profesorul Alexandru Gîdăr.

Prof. Alexandru Gîdăr: “Şi noi putem!”

Zona de promenadă şi agrement pentru doljeni amenajată pe malul Jiului va trece prin Işalniţa, Breasta, Bucovăţ, Podari, Malu Mare.

„Este posibil! La Bucovăţ, de exemplu, primarul PNL Cristian Tuţă a depus deja un proiect la Compania Naţională de Investiţii pentru construirea unui bazin de înot în zona Palilula. De asemenea, primarul nostru a primit finanţare europeană de 190.000 euro pentru crearea unui traseu de biciclete, printr-un proiect realizat prin GAL-ul Lunca Jiului, în parteneriat cu un GAL din Spania, din regiunea Navarra. Avem şi ceea ce localnicii numesc ‘Transalpina de Dolj’ sau ‘Transalpina de Bucovăţ’, drumul de 5,2 km care leagă localităţile Bucovăţ (satele Palilula şi Cârligei) de Podari, făcând legătura între drumul european de la Podari şi DJ 552, care oferă peisaje pitoreşti, dar care trebuie reabilitat. În zona Palilula se poate construi un parc de aventură, asemănător celui de la Braşov, pentru activitate sportivă şi recreativă în aer liber, un mod foarte plăcut de a petrece timpul liber cu familia şi cu prietenii. ‘Bivoliţele de la Palilula’ sunt încă un punct de atracţie. De asemenea, iubitorii de sporturi nautice vor avea posibilitatea să le practice chiar aproape de casa lor. Ştiţi că în urmă cu câţiva ani la Palilula se organiza cel mai mare festival de muzică electronică din Oltenia. Deci se pot face foarte multe lucruri, dar trebuie să existe seriozitate, determinare şi să avem încredere că şi noi putem”, mai spune profesorul Alexandru Gîdăr.

Proiecte ample pentru Dolj

Zona de promenadă şi agrement, amenajată de-a lungul Jiului, de la Rovine2 la Malu Mare, este una dintre priorităţile profesorului Alexandru Gîdăr în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj. Profesorul Alexandru Gîdăr îi cheamă pe craioveni şi pe toţi doljenii să i se alăture, pentru ca după 27 septembrie 2020 acest proiect să poată fi pus în practică.

Alte proiecte ale viitorului preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, profesorul Alexandru Gîdăr, pentru Craiova, vizează valorificarea moştenirii Brâncuşi, dezvoltarea Aeroportului Craiova ca poartă turistică a Olteniei, înfiinţarea unui parc IT şi robotică, a unui campus universitar modern şi mutarea gropii de gunoi de la Mofleni. Despre toate acestea, revenim într-un nou articol!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS