Parlamentul European a votat miercuri un amendament crucial legat de modul în care România poate folosi banii europeni din Fondul pentru tranziție justă, adică bugetul special dedicat modernizării industriei poluatoare în vederea aplicării politicii ecologiste Green Deal.
Un amendament inițiat de mai mulți europarlamentari români din Renew prevede că acești bani vor putea fi folosiți și pentru finanțarea unor proiecte bazate pe gazele naturale în regiunile care se bazează acum pe extracția de cărbune, potrivit G4Media.ro. Pentru România este esențial ca în regiunile miniere precum Valea Jiului sau județul Gorj tranziția de la industria minieră la una mai verde să poată fi realizată inclusiv prin investiții în sectoare energetice mai puțin poluatoare, precum gazele naturale.
În plus, Parlamentul European a votat și creșterea sumei alocate României, de la alocarea inițială propusă de Comisia Europeană de 1,7 miliarde de euro la 3,5 miliarde de euro.
Pentru România, unul dintre marile obiective este să convingă UE să accepte gazul ca soluție de tranziție către atingerea obiectivelor cuprinse în Green Deal. Altfel spus, să accepte utilizarea fondurilor europene pentru investiții în tehnologizarea centralelor care produc energie pe bază de cărbune sau petrol și adaptarea lor la gaz.