2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani EuropeniAjutoarele de 1 miliard Euro pentru IMM, PFA, ONG: Probleme frecvente și soluții la preînregistrarea aplicanților

Ajutoarele de 1 miliard Euro pentru IMM, PFA, ONG: Probleme frecvente și soluții la preînregistrarea aplicanților

Miercuri a ajuns în ziua a doua faza de preînregistrare a aplicanților pentru constituirea de profil de utilizator în sistemul electronic de înscriere la fondurile europene de 1 miliard de euro  pentru IMM, PFA, ONG și cabinete medicale individuale, o serie de aplicanți confruntându-se cu unele probleme, pentru care autoritățile enumeră câteva soluții, potrivit startupcafe.

Preînregistrarea se face AICI, în aplcația electronică realizată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) pentru Ministerul Economiei.

Ministerul Economiei face apel la aplicanți să folosească mailuri pe Gmail, în loc de Yahoo, și enumeră și alte soluții la problemele semnalate de utilizatori:

  1. Parola asociată noului cont trebuie să conțină literă mare, literă mică, cifră și caracter special. În cazul în care vă apare un chenar roșu, înseamnă că nu ați introdus toate tipurile de caractere solicitate. Acest lucru se aplică indiferent dacă ați primit mesajul că parola creată este puternică.
  2.  Dacă adresa dumneavoastră de e-mail este pe un domeniu diferit, există posibilitatea să nu aveți configurat TLS pe server și, drept urmare, să nu poată fi primită confirmarea.
  3. Pentru adresele de e-mail 𝒀𝒂𝒉𝒐𝒐, confirmarea poate avea întârzieri. În prezent, se lucrează la remedierea timpului de răspuns. Precizăm că pentru adresele de e-mail 𝑮𝒎𝒂𝒊𝒍, confirmarea ajunge mult mai repede.
  4. O posibilă cauză pentru imposibilitatea de a finaliza etapa de preînscriere este omiterea selectării din listă a județului și localității. Dacă întâmpinați probleme în acest sens, vă recomandăm să încercați un alt browser de internet și, din nou, să selectați din lista afișată localitatea și județul.
  5. Dacă nu ați reușit să încărcați documentul semnat electronic, există posibilitatea ca datele introduse în profil și datele posesorului semnăturii electronice să nu corespundă. În acest sens, vă recomandăm să faceți verificări în baza de date (CNP, seria și numărul actului de identitate introduse), pentru a corespunde cu posesorul semnăturii electronice. În situația în care ați creat un cont cu altă persoană, nu mai pot fi făcute alte modificări și, prin urmare, trebuie că creați un alt cont.
  6. La acționari se vor scoate condițiile și în viitorul apropiat veți putea intorduce și acționari străini.
  7. De asemenea, precizăm că unei semnături electronice îi pot fi asociate mai multe societăți.

Reamintim că marți dimineața a fost lansat sistemul electronic de înscriere la cele 3 măsuri de sprijin pentru IMM-uri în vederea depășirii crizei COVID-19.

În prima fază, potențialii aplicanți se preînregistrează în sistem pentru crearea profilurilor de utilizatori cu parole. Ulterior, la o dată încă neprecizată, Ministerul Economiei va lansa și sesiunea de aplicare propriu-zisă pentru fondurile europene în valoare totală de 1 miliard de euro.

Consultați AICI Ghidul oficial de preînregistrare pe platformă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS