2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdministratiePrioteasa a spus adio Consiliului Județean Dolj, după 16 ani în fruntea județului

Prioteasa a spus adio Consiliului Județean Dolj, după 16 ani în fruntea județului

Prioteasa a spus adio Consiliului Județean Dolj. După 16 ani în care a condus județul Dolj și Consiliul Județean, Ion Prioteasa și-a luat astăzi rămas bun de la consilierii județeni cu care a lucrat în acest mandat.

A fost ultima ședință ordinară a CJ Dolj din legislatura 2016-2020 și ultima condusă de Prioteasa în calitate de președinte al Consiliului Județean. El a anunțat, înainte de ședință, că acest ultim mandat poate fi considerat cel mai bun din cariera sa, având în vedere investițiile făcute în infrastructura județului, în sănătate și în cultură. Prioteasa le-a urat consilierilor județeni multă sănătate, amintindu-le că lasă în spate multe realizări, ceea ce „dovedește că parlamentul județean a funcționat foarte bine“.

La finalul ședinței ordinare a CJ Dolj, Ion Prioteasa a primit din partea consilierilor o plachetă, în semn de prețuire pentru activitatea depusă în cadrul instituției. Ea i-a fost înmânată de vicepreședintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, și el cu patru mandate de consilier județean în spate.

Prioteasa a spus adio Consiliului Județean Dolj. Ce mesaj a transmis președintele CJ

Vasile candidează acum pentru funcția de președinte al CJ Dolj, în timp ce Prioteasa a fost trecut pe primul loc al listei cu candidații PSD Dolj pentru Senatul României, la alegerile parlamentare din luna noiembrie.

Ion Prioteasa, la ultima ședință în calitate de președinte al CJ Dolj, funcție pe care a deținut-o vreme de 16 ani
Ion Prioteasa, la ultima ședință în calitate de președinte al CJ Dolj, funcție pe care a deținut-o vreme de 16 ani

„Am fost emoționat să conduc ultima ședință în calitate de președinte al Consiliului Județean Dolj, după 4 mandate în care am reușit, alături de toți aleșii care au activat în acești 16 ani, să îmbunătățim semnificativ județul. Mulțumesc și echipei inimoase de profesioniști desăvârșiți de la Consiliul Județean, un colectiv de salariați cu care, sunt convins, multe instituții s-ar mândri. Vreau să le mulțumesc tuturor colaboratorilor cu care am avut onoarea să lucrez în tot acest timp – primari, parlamentari, membri ai Guvernului, europarlamentari, directori ai unităților subordonate Consiliului Județean sau reprezentanți ai mass-media.

Totodată, le mulțumesc consilierilor județeni care mi-au oferit o plachetă în semn de recunoaștere a activității pe care am depus-o în beneficiul comunităților doljene în ultimii 16 ani, un gest care înseamnă foarte mult pentru mine“, a spus Ion Prioteasa la finalul ședinței ordinare a CJ Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS