3.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalProbleme la Vâlcea înaintea meciului cu Odense: trei cazuri de Covid

Probleme la Vâlcea înaintea meciului cu Odense: trei cazuri de Covid

Jucătoarele echipei SCM Vâlcea, Kristina Liscevic şi Mireya Gonzalez Alvarez, dar şi antrenorul secund Gorna Kurtes au fost depistaţi pozitiv la COVID-19. Informaţia a fost adusă de către site-ul oficial al clubului.

„Vă aducem la cunoştinţă faptul că în urmă analizelor regulate efectuate sportivelor şi staff-ului tehnic au fost depistaţi pozitiv la Sars-Cov-2 Kristina Liscevic, Mireya Gonzalez Alvarez, dar şi antrenorul secund Goran Kurtes. Menţionăm faptul că sportivele depistate pozitiv au repetat testul, la o unitate de recoltări diferită, acreditată. În cursul zilei de vineri vom primi rezultatele acestora”, se arată în comunicat.

Se complică treburile cu Odense

Gruparea vâlceană precizează că starea de sănătate a celor trei este una bună, dar, indiferent de rezultatul celui de-al doilea test, jucătoarele nu vor fi folosite în partida cu Odense Handbold din Liga Campionilor.

„Exceptând cele trei persoane depistate pozitiv, întreg lotul de sportive şi staff au rezultate negative, astfel antrenamentul din această seară s-a desfăşurat în condiţii normale. Mai mult, persoanele depistate pozitiv au o stare bună de sănătate, nu prezintă motive de îngrijorare. Indiferent de rezultatul celui de al doilea test, jucătoarele depistate pozitiv nu vor juca în meciul de sâmbătă cu Odense Handbold”, se mai arată în comunicat.

SCM Vâlcea va întâlni sâmbătă, de la ora 17:00, pe teren propriu, echipa daneză HC Odense, într-o partidă din cadrul etapei a 2-a a Grupei B a Ligii Campionilor.

Citeşte şi: Naomi Osaka, forfait pentru Roland Garros. Vezi anunţul japonezei!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS