6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalCîţu: Nu vom permite în acest an o creştere a punctului de pensie peste ceea ce s-a putut face

Cîţu: Nu vom permite în acest an o creştere a punctului de pensie peste ceea ce s-a putut face

O creştere a punctului de pensie nu va fi permisă peste ceea ce s-a putut realiza până în acest moment, a declarat, astăzi, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, la Bursa de Valori Bucureşti.

„Pentru că suntem la piaţa de capital şi la noi se uită mulţi investitori. Trebuie să dau un mesaj şi pentru investitori. Am avut săptămâna trecută mai multe discuţii şi trebuie să explicăm ce se întâmplă astăzi în Parlamentul României pentru că apar îngrijorări de la faptul că opoziţia, socialiştii, readuc din nou în discuţie creşterea punctului de pensie cu 40%. Asta după ce Guvernul a făcut un lucru care iarăşi este unic în Uniunea Europeană, şi cred că în lume, să creşti cheltuielile cu pensiile, cu alocaţiile, într-un moment în care trecem prin cea mai mare criză economică.

Şi aş vrea să-i asigur atât pe investitori, cât şi agenţiile de rating, şi pe cei de pe piaţa de capital că acest Guvern nu va permite, şi domnul premier este aici, nu va permite modificarea punctului de pensie în acest an. Rămâne aşa cum am stabilit la rectificarea bugetară. Nu vom permite în acest an o creştere a punctului de pensie peste ceea ce s-a putut face în acest moment. Este mesajul şi de la domnul premier şi este şi mesajul pe care îl dau astăzi aici pentru că nu trebuie să avem aceste îngrijorări pe piaţa de capital. Garantăm că vom gestiona finanţele publice, şi acesta este un mesaj şi pentru domnul preşedinte, cu responsabilitate şi precauţie”, a spus Florin Cîţu.

Valoarea punctului de pensie a crescut cu 14% de la 1 septembrie 2020, respectiv de la 1.265 lei la 1.442 lei.

Comisiile de buget ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat, săptămâna trecută, raport de adoptare cu amendamente rectificării bugetare, cu 20 de voturi „pentru” şi unul „împotrivă”.

Cel mai important amendament aprobat de comisii a fost cel care abrogă articolul potrivit căruia punctul de pensie se majorează cu 14%, în acest fel rămânând în vigoare legea sistemului public de pensii care prevede majorarea acestuia cu 40%.

Piaţa de capital România a fost inclusă în indicii furnizorului global de indici FTSE Russell pentru Pieţele Emergente începând din data de 21 septembrie 2020.

Momentul este marcat de Bursa de Valori Bucureşti luni, printr-o deschidere oficială a şedinţei de tranzacţionare la care participă toţi partenerii BVB alături de care s-a putut realiza acest moment istoric, instituţii ale statului, autorităţi de reglementare şi parteneri instituţionali. La eveniment este prezent şi ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS