2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCele mai mari bănci din lume, acuzate că " îi lasă pe criminali să mute bani murdari pe tot globul"

Cele mai mari bănci din lume, acuzate că ” îi lasă pe criminali să mute bani murdari pe tot globul”

Unele dintre cele mai mari bănci din lume, inclusiv HSBC și Barclays, lasă infractorii și fraudatorii să mute bani murdari pe tot globul, conform dosarelor financiare divulgate, potrivit dailymail.

Sume astronomice de bani murdari au trecut ani de zile prin cele mai mari instituţii bancare din lume, dezvăluie o investigaţie internaţională a Consorţiului Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie (ICIJ), care denunţă insuficienţele de reglementare din sectorul bancar, scrie Huffington Post.

„Profiturile obţinute din droguri, averile deturnate ale ţărilor în curs de dezvoltare şi bani câştigaţi din piramide Ponzi au reuşit să treacă prin aceste instituţii financiare, în ciuda avertismentelor propriilor angajaţi ai băncilor”, rezultă din ancheta la care au lucrat 108 instituţii media din 88 de ţări.

Ancheta se bazează pe mii de „rapoarte de activitate suspectă” (SAR) făcute de poliţia financiară a Trezoreriei SUA, FinCen.

Fişierele FinCEN au identificat cel puţin 2000 de miliarde de dolari în tranzacţii suspecte între 2000 şi 2017, dintre care 514 miliarde de dolari se referă la JPMorgan Bank şi 1,3 trilioane de dolari la Deutsche Bank. Aceste rapoarte de activitate suspectă ridică îndoieli cu privire la originea fondurilor, dar nu constituie neapărat dovezi de fraudă.

Cu toate acestea, este rezonabil să credem că cele 2.000 de miliarde de dolari din tranzacţiile suspecte identificate sunt doar o picătură în oceanul de bani murdari care circulă în băncile din întreaga lume.

Ancheta indică în special cinci mari bănci – JPMorgan Chase, HSBC, Standard Chartered, Deutsche Bank şi Bank of New York Mellon – acuzate că au continuat să tranziteze fonduri de la suspecţi criminali chiar şi după ce aceştia au fost urmăriţi penal sau condamnaţi pentru abateri financiare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS