2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNumăr record de cazuri de COVID-19 la nivel global într-o săptămână

Număr record de cazuri de COVID-19 la nivel global într-o săptămână

Săptămâna trecută a fost înregistrat un număr record de două milioane de cazuri de COVID-19. Potrivit statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), numărul deceselor a scăzut cu 10%.

Numărul cazurilor a crescut în toate regiunile în intervalul 14-20 septembrie, cu excepţia Africii, potrivit Agerpres.

Peste 30,6 milioane de cazuri şi 950.000 de decese au fost semnalate către OMS, la nivel global, de la apariţia acestei boli la sfârşitul lunii decembrie în China.

„Din 14 până pe 20 septembrie, au existat aproape 2 milioane de noi cazuri de COVID-19. Asta reprezintă o creştere cu 6% faţă de săptămâna precedentă şi cel mai mare număr de cazuri semnalate de la începutul epidemiei. În decursul aceleiaşi perioade, numărul morţilor a scăzut cu 10%. Au fost semnalate 37.700 de decese″, a detaliat OMS în buletinul său săptămânal publicat în noaptea de luni spre marţi.

Anumite ţări nu testează decât cazurile grave

Numărul de cazuri diagnosticate nu reflectă cu toate acestea decât o fracţiune din numărul real de contaminări. Anumite ţări nu testează decât cazurile grave. Altele utilizează testele cu prioritate pentru localizare. Numeroase ţări sărace dispun de capacităţi de depistare limitate.

Europa, cea mai mare creştere a numărului de decese săptămâna trecută

Regiunea Europa a OMS a cunoscut cea mai mare creştere a numărului de decese în decursul săptămânii care a trecut (o creştere cu 27% faţă de săptămâna precedentă).

Continentul american rămâne cel mai afectat

Continentul american, care reprezintă mai mult de 38% din numărul total al noilor cazuri semnalate în decursul săptămânii trecute, rămâne cel mai afectat, potrivit statisticii compilate de OMS. Regiunea a înregistrat totodată o scădere a numărului de decese cu 22%.

Asia de Sud-Est a depăşit pragul de 100.000 de decese de la începutul pandemiei

Regiunea Asiei de Sud-Est, care reprezintă 35% din noile cazuri semnalate în decursul săptămânii trecute, a depăşit pragul de 100.000 de decese de la începutul pandemiei. Cu 9.000 noi decese înregistrate pe parcursul săptămânii trecute.

Regiunile Mediteranei Orientale şi ale Pacificului Occidental au semnalat ambele o creştere uşoară a numărului de cazuri şi de decese semnalate în decursul ultimelor trei săptămâni.

În Africa, epidemia continuă să încetinească. Se înregistrează o scădere de 12% a cazurilor şi de 16% a deceselor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS