-1 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTragedie la Băileşti: Un adult şi doi copii, morţi într-un incendiu în apartament

Tragedie la Băileşti: Un adult şi doi copii, morţi într-un incendiu în apartament

Un adult şi doi copii au murit în această dimineaţă după ce apartamentul în care se aflau a fost cuprins de flăcări. Alte şapte persoane au fost scoase din flăcări de pompierii.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltenia” al județului Dolj a fost anunțat printr-un apel 112 cu privire la producerea unui incendiu într-un un apartament situat la etajul al doilea al unui bloc de locuințe cu patru etaje, municipiul Băilești, strada General Ghenescu.

Potrivit primelor informaţii oferite de reprezentanţii ISU Dolj, la locul intervenției au fost trimise imediat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță de la subunitatea de pompieri din localitate, precum și alte două ambulanțe de la serviciul județean de ambulanță, acțiunile de intervenție fiind coordonate de către comandantul subunității de pompieri din municipiul Băilești.

Potrivti sursei citate, un număr de șase locatari deja se auto-evacuaseră din bloc, echipajele de intervenție procedând în primă instanță la căutarea și salvarea celorlalți locatari, pompierii evacuând în afara imobilului alte 10 persoane (7 adulți și 3 copii).

Dintre acestea, trei persoane (un adult și doi copii) cu vârste de 52 ani, 3 ani și respectiv 4 ani, care au fost găsite în apartamentul incendiat, în stare de inconștiență, din cauza intoxicației cu fum, au necesitat efectuarea imediată a manevrelor de resuscitare. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele de prim ajutor medical de urgență, cele trei persoane nu au supraviețuit.

Incendiul a fost lichidat de către pompieri în limitele găsite la ajungerea la locul intervenției, astfel încât nu au fost afectate și alte apartamente din imobil. Cauza probabilă a incendiului, stabilită în urma observațiilor făcute la fața locului, o reprezintă utilizarea instalației electrice aferentă clădirii de locuit în mod necorespunzător (conductori electrici improvizați).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS