Relaxarea unor măsuri de combatere a epidemiei de coronavirus a fost anunţată astăzi în Belgia, deşi numărul de cazuri este în creştere. Nu va mai fi obligatorie purtarea măştilor în spaţii deschise, iar perioada de autoizolare a celor care au intrat în contact cu persoane infectate se va reduce la şapte zile, potrivit Reuters.
Premierul Sophie Wilmes, care a anunţat măsurile într-o conferinţă de presă, a precizat că perioada de carantină voluntară va scădea de la 1 octombrie. Măştile vor fi în continuare obligatorii în magazine, cinematografe, mijloacele de transport în comun şi pe străzile aglomerate.
„Portul măştii este foarte important în gestionarea epidemiei. Cu toate acestea, nu are rost să îl impunem peste tot, în permanenţă”, a arătat ea.
Până acum, măştile erau obligatorii şi în aer liber la Bruxelles şi în alte câteva oraşe.
În Belgia s-a înregistrat, în ultima săptămână, o medie zilnică de 1.374 de cazuri noi de COVID-19
În ultima săptămână, în Belgia s-a înregistrat o medie zilnică de 1.374 de cazuri noi, la o populaţie de 11 milioane. La începutul lui iulie, se raportau doar 80 de cazuri pe zi. În total, în ţară au murit aproape 10.000 de bolnavi de Covid-19. Este unul dintre cele mai grave bilanţuri din lume, raportat la numărul de locuitori.
„Situaţia epidemiologică nu evolează favorabil“
„Situaţia epidemiologică nu evolează favorabil“, a spus Sophie Wilmes. Cu toate acestea, restricţiile nu se înăspresc, aşa cum se întâmplă în alte ţări, cum ar fi Regatul Unit. Aici s-a anunţat marţi că noile măsuri, mai severe, vor rămâne probabil în vigoare şase luni. Belgienii vor avea în continuare acces la evenimente cu 200 de participanţi în spaţii închise sau 400 în aer liber şi se vor putea întâlni în grupuri de până la şase persoane fără măsuri de distanţare.
Belgia a aplicat interdicţii de circulaţie din 18 martie. În capitala Bruxelles se află sedii ale NATO şi ale Uniunii Europene.