1.8 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSimona Halep - Irina Begu, primul duel românesc de la Roland Garros

Simona Halep – Irina Begu, primul duel românesc de la Roland Garros

România se pregătește de un prim duel românesc la Roland Garros. După calificarea Simonei Halep în turul secund al turneului parizian, a venit și rândul Irinei Begu să facă un meci bun și să își asigure prezența în 32-imi. Astfel, cele două sportive românce se vor duela pentru un loc în 16-imile competiției, într-un duel inedit.

Irina Begu a trecut astăzi, în trei seturi, de elvețianca Teichmann, scor 6-4, 4-6, 6-3 și astfel și-a asigurat calificarea în turul următor. Irina a condus în primul set cu 4-1, s-a văzut egalată, dar, în cele din urmă, s-a impus cu 6-4. În actul secund lucrurile s-au mai complicat, adversara sa jucând mult mai agresiv. 3-0 și 5-3 a condus Teichmann, care a reușit să trimită meciul în decisiv cu 6-4.

Ultimul set a fost extrem de echilibrat. Cele două sportive au mers cap la cap până la scorul de 3-3, când Begu a reușit mai multe lovituri de excepție pe serviciul advers și a luat break-ul A fost suficient, pentru ca românca să obțină victoria și să se califice în turul următor la Roland Garros.

Citește și: O zi de naştere perfectă! Simona Halep, victorie superbă cu Sorribes Tormo

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS