4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisRomâncele, în formă pe zgura din Paris. Țig s-a calificat în turul al doilea

Româncele, în formă pe zgura din Paris. Țig s-a calificat în turul al doilea

După victoriile Simonei Halep cu Sorribes Tormo și Irinei Begu cu Teichmann, a venit și rândul altei românce să înainteze pe tabloul principal de la Roland Garros. Patricia Țig, proaspăt campioană la Istanbul, a trecut cu brio peste primul meci de pe zgura pariziană. Aceasta a trecut în două seturi de elvețianca Stefanie Voegele, scor 7-5, 7-5, după un meci pe care l-a controlat și pe care îl putea încheia mult mai rapid.

Primul set a fost unul mai deosebit. Românca a pornit ca din „tun”, cu lovituri precise și servicii puternice, iar după 30 de minute tabela indica 5-1. Doar că, din acel moment Țig s-a relaxat, iar adversara a început să adune puncte. Mai mult, Voegele a obținut și două break-uri, care au restabilit egalitatea la cinci. Finalul de set a fost gestionat perfect de către Patricia, care s-a ambiționat și a trecut în avantaj pe tabelă după un 7-5.

Actul secund a fost extrem de echilibrat. Cele două sportive au mers cap la cap, și-au pierdut o singură dată serviciul și au trimis setul în prelungiri. La fel ca și în primul set, Patricia a avut un mental excelent la scorul de 5-5 și a reușit, din nou, break-ul decisiv. S-a încheiat 7-5, iar campioana de la Istanbul și-a asigurat prezența în faza următoare a competiției din Hexagon.

În turul al doilea, Patricia se va duela cu americanca Christina McHale. Aceasta a trecut, în două seturi, de cehoaica Muchova, scor 6-2, 6-4.

Citește și: Canotaj / Remarcabil! România a obţinut 7 medalii la Europenele de juniori

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS