2.8 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăAdvertorialeUnde poți face cursuri de formare profesională în Craiova

Unde poți face cursuri de formare profesională în Craiova

Într-o societate modernă, capitalistă, unde competitivitatea este un principiu de bază, formarea profesională este unul dintre pilonii succesului în carieră. Dacă în trecut, în perioada comunistă, oamenii terminau o școală de meserii sau o facultate și apoi, după angajare, traseul lor de dezvoltare profesională era privat de formarea continuă, astăzi, formarea profesională continuă este o condiție fundamentală a evoluției.

Cursurile de formare profesională atârnă greu într-un CV, iar de multe ori fac diferența între un refuz și o angajare. Candidații la un loc de muncă vor avea mereu un avantaj în fața angajatorului dacă dețin certificate și atestate care indică o formare în domeniul pentru care aplică. În plus, cursurile de formare profesională ne pot ajuta atunci când ne dorim să facem o schimbare profesională și nu știm încotro să ne îndreptăm. Un astfel de curs ne poate deschide calea către o nouă meserie, sub îndrumarea unor specialiști în domeniu.

Este ceea ce se întâmplă și la centrul educațional pentru adulți Kaizen Perform, furnizor de formare profesională autorizat de către Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC), conform OG 129/2000 privind formarea profesională a adulților. „Lectorii noștri dispun de pregătirea și experiența necesare pentru a le oferi participanților la cursuri soluții personalizate și adaptate nevoilor organizației pe care o reprezintă, acolo unde este cazul”, spun reprezentanții companiei.

Diplome recunoscute internațional

Absolvenții cursurilor organizate de Kaizen Perform primesc Certificate de Absolvire sau Calificare profesională recunoscute la nivel național, de Ministerul Muncii și de Ministerul Educației. Prin apostilare, certificatele sunt recunoscute și la nivel european.

”Kaizen, termenul care a inspirat numele companiei noastre, este un cuvânt japonez. În engleză, este tradus prin „improvement”. El înseamnă perfecționare, îmbunatățire sau schimbare continuă. Preluat din industria auto (pentru prima dată metoda KAIZEN a fost implementată la Toyota), conceptul KAIZEN s-a transformat rapid într-un sistem de management performant, dar și într-o filosofie de viață”, explică echipa companiei Kaizen Perform.

Calificare în domenii diverse, solicitate pe piața muncii

Programele furnizate de Kaizen Perform au la bază metoda de învățare „learning by doing” și îmbină într-o manieră extrem de eficientă aspectele teoretice cu activitățile practice. Metodele și instrumentele de predare se bazează 100% pe interactivitate și pe implicarea activă a cursanților. ”Jocurile de rol, studiile de caz, simulările, aplicațiile practice și exemplele de bună practică sunt rețeta perfectă pentru însușirea cunoștințelor și dezvoltarea abilităților cursanților noștri în domeniul ales”, transmit specialiștii Kaizen Perform.

Centrul educaţional Kaizen Perform oferă oportunităţi de calificare în numeroase meserii solicitate pe piaţa muncii: manichiurist-pedichiurist, frizer-coafor, cofetar-patiser, bucătar, ospătar-chelner, lucrător în comerţ, electrician instalaţii energetice, instalator tehnico-sanitare şi gaze, zidar, pietrar, tencuitor, inspector SSM, manager proiect, expert achiziţii publice, formator, dezvoltator e-learning.

Sediul Kaizen Perform se află în Craiova, pe strada Ștefan cel Mare, nr. 12.
Email: [email protected]
Telefon: 0770.836.192
Site: www.kaizenperform.ro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS