5.1 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFocar de COVID-19 la Centrul de Dializă din Alba Iulia

Focar de COVID-19 la Centrul de Dializă din Alba Iulia

În Alba a fost depistat un nou focar de COVID-19. La Centrul de Dializă din Alba Iulia sunt 14 pacienţi confirmaţi cu noul coronavirus. O situaţie asemănătoare a fost înregistrată, aici, la începutul lunii aprilie. Atunci au fost depistaţi pozitiv şi angajaţi.

Testarea personalului, dar şi a pacienţilor dializaţi este efectuată, potrivit metodologiei, în centru tot la două săptămâni. Primele două cazuri au apărut zilele trecute. Miercuri seara au fost testaţi pozitiv încă 12 pacienţi, astfel încât numărul acestora a crescut la 14, potrivit stiri.tvr.ro.

A fost declanşată o anchetă epidemiologică, pentru a se stabili cum a fost posibilă apariţia focarului. Asta în condiţiile în care testarea este efectuată cu regularitate, dar şi pentru identificarea contacţilor.

În aprilie, 11 persoane dializate, un medic şi trei asistente medicale au fost diagnosticate cu COVID

În aprilie, la Centrul de Dializă din Alba Iulia au fost diagnosticate cu noul coronavirus 11 persoane dializate, un medic şi trei asistente medicale. La momentul respectiv, Centrul a fost amendat cu 30.000 de lei de către Direcţia de Sănătate Publică Alba, pentru nerespectarea recomandărilor privind nivelul de protecţie al personalului.

Aici urmează tratamentul specific pacienţi din Alba şi judeţe limitrofe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS