Starea de sănătate a președintelui american Donald Trump, diagnosticat cu Covid-19, continuă „să se amelioreze” și ar putea ieși din spital de luni, a informat duminică echipa de medici care îl îngrijește pe liderul de la Casa Albă, transmite AFP.
Nivelul de oxigen al președintelui american a scăzut în două rânduri după apariția simptomelor, dar acum este bine și nu mai are febră, a declarat medicul Sean Conley, într-o conferință susținută în fața spitalului militar Walter Reed.
Donald Trump, care are 74 de ani, este acum sub tratament cu dexametazonă, un medicament din familia corticoizilor utilizat pentru tratarea cazurilor severe cu noul coronavirus, potrivit medicului său.
Președintele american a petrecut o a doua noapte la spitalul militar Walter Reed din Bethesda, în apropiere de Washington, iar starea sa s-a ameliorat, după cum a anunțat chiar el și conform ultimelor informații furnizate de doctorul său, care a spus că echipa medicală „rămâne prudent optimistă” pentru următoarele zile.