2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalBrexit: Regatul Unit ar putea „trăi foarte bine” cu un „no-deal”, consideră Boris Johnson

Brexit: Regatul Unit ar putea „trăi foarte bine” cu un „no-deal”, consideră Boris Johnson

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a estimat duminică, în cadrul unui interviu, că Regatul Unit ar putea „să trăiască foarte bine” cu un no-deal, dacă negocierile comerciale post-Brexit cu Uniunea Europeană, în continuare în impas, nu vor duce la un acord înainte de finalul perioadei de tranziţie, potrivit pledgetimes.

Regatul Unit a ieşit oficial din UE pe 31 ianuarie, dar continuă să aplice regulile europene până la 31 decembrie. În lipsa unui acord comercial până la această dată, numai regulile Organizaţiei Mondiale ale Comerţului (OMC) şi taxele sale vamale se vor mai aplica, cu potenţiale consecinţe dezastruoase pentru o economie britanică deja fragilizată de pandemia de coronavirus.

„Nu vreau în mod special să ajungem la o relaţie precum cea cu Australia sau bazată pe regulile OMC, dar putem trăi foarte bine cu asta”, a declarat duminică Boris Jonhson într-un interviu pentru BBC. „Cred că putem prospera puternic în aceste circumstanţe”, a adăugat el.

Această declaraţie intervine în contextul în care liderul conservator s-a pus de acord sâmbătă cu preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen ca Londra şi Bruxelles să-şi intensifice negocierile, care au rămas în impas după o nouă sesiune de discuţii în această săptămână, în pofida unui calendar tot mai strâns.

Boris Johnson a fixat de altfel data viitorului summit UE de la 15 octombrie drept termen-limită pentru a se ajunge la un acord, în timp ce europenii îşi acordă răgaz până la sfârşitul lunii.

Prim-ministrul britanic crede că încă este posibil ca cele două părţi să ajungă la un compromis, dar a subliniat că rămân totuşi „diferite probleme de soluţionat”.

„Uniunea Europeană trebuie să înţeleagă că suntem pe deplin serioşi în privinţa necesităţii de a ne controla propriile legi şi reglementări”, a avertizat el, arătându-se ferm în privinţa zonelor de pescuit britanice, un punct problematic al negocierilor.

Calendarul reluării negocierilor este încă incert, negociatorul britanic David Frost semnalând sâmbătă pe Twitter că acestea „vor începe imediat ce va fi posibil săptămâna viitoare”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS