Poliţiştii doljeni au depistat, în Craiova, o femeie de 38 de ani, din Reţiţa, condamnată definitiv într-un dosar de înşelăciuni prin metoda „Accidentul”. Femeia are de executat cinci ani şi o lună de închisoare, pedeapsă stabilită de Curtea de Apel Bucureşti. Inculpata a fost condamnată şi la Craiova pentru acelaşi fel de fapte, în 2014. A primit o pedeapsă de doi ani de închisoare. Ulterior, în 2018, femeia a fost condamnată într-un dosar asemănător la patru ani şi şapte luni de închisoare.
Poliţiştii doljeni anunţau, în toamna anului 2013, că au reuşit să identifice membrii unui grup infracţional specializat în înşelăciuni prin telefon. Cei care comiteau înleşăciunile arau doi deţinuţi încarceraţi la acea vreme în Penitenciarul Giurgiu. Alte patru persoane, printre care se număra şi o tânără de 20 de ani, din Murgaşi şi o femeie de 31 de ani, din Reşiţa, aveau rolul de a ridica banii de la victimele înşelăciunilor.
În urma anchetei, poliţiştii craioveni au stabilit că, numai în noiembrie 2013, suspecţii au reuşit să înşele 18 persoane prin metodele „Accidentul“ şi „Câştiguri de premii“, prejudiciul fiind calculat la 160.000 de lei. Cele 18 victime erau din Dolj (4), Bucureşti (3), Blaj (8), şi câte una din Sebeş, Sibiu şi Timişoara.
Cercetările ulterioare au scos la iveală mai multe astfel de înşelăciuni, dar şi alţi suspecţi.
Înşelaţi de „avocatul” Constantin Dumitrescu
După arestarea suspecţilor și audierea lor, anchetatorii au reuşit să stabilească faptul că aceştia, împreună cu alte persoane, printre care s-au numărat şi doi doljeni din Orodel, au înşelat, de fapt, zeci de persoane atât prin metoda „Accidentul“, cât și prin promisiunea de premii imaginare.
Potrivit anchetatorilor, numai unul dintre deţinuţi, în perioada noiembrie 2012 – octombrie 2013, prin folosirea unui nume şi a unei calităţi mincinoase (Constantin Dumitrescu – operator Romtelecom), a determinat un sibian să-i trimită de… 45 de ori suma totală de 125.976 de lei. Este vorba de taxe şi comisioane pentru primirea unor premii.
Acelaşi deţinut a folosit în mai multe rânduri şi metoda „Accidentul“, prezentându-se de fiecare dată ca fiind avocatul Constantin Dumitrescu. În cazul acestui inculpat, procurorii au reţinut comiterea a 56 de infracţiuni de înşelăciune.
În decembrie 2014, inculpaţii din acest dosar au fost condamnaţi definitiv. Pedepsele au fost cuprinse între opt luni de închisoare cu suspendare și zece ani de pușcărie. Femeia din Reşiţa a primit o pedepsă de doi ani de închisoare cu executare.
Pedepse mai mari în dosare asemănătoare
Aceeaşi femeie din Reşiţa a fost condamnată, în mai 2018, la patru ani şi şapte luni de închisoare cu executare într-un dosar asemănător. Câteva luni mai târziu, era trimisă în judecată în alt dosar de înşelăciuni prin metoda „Accidentul”. Acest dosar a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Buftea.
În acest dosar, anchetatorii au reţinut că, în octombrie 2013, femeia a ridicat de la o bancă suma de 3.000 de lei. Banii au fost viraţi de o femeie care fusese sunată de o persoană care a susţinut că fiul său a provocat un accident rurier cu două victime.
În martie, anul acesta, bărbatul care a comis înşelăciunea a fost condamnat la 15 ani şi 10 luni închisoare. Pedepasa de aproape 16 ani de puşcărie conţine altele mai vechi.
Femeia de 38 de ani a primit o pedepsă de cinci ani şi o lună de închisoare. Instanţa a contopit în acestă pedepasă şi altele mai vechi. Sentinţa Judecătoriei Buftea a rămas definitivă pe 22 septembrie.
Din nou în puşcărie pentru înşelăciuni prin metoda „Accidentul”
Poliţiştii doljeni au anunţat că, în cursul zilei de vineri, femeia de 38 de ani a fost încarcerată.
„Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Dolj au depistat pe raza municipiului Craiova o femeie de 38 ani, din Reșita. Pe numele acesteia, instanța de judecată a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de 5 ani şi 1 lună pentru comiterea infracţiunii de complicitate la înșelăciune.
Femeia a fost încarcerată în penitenciar”, au precizat oamenii legii.