Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a stabilit, în şedinţa de marţi, ca restaurantele să fie închise în interior, precum şi închiderea teatrelor şi cinematografelor. Totodată, într-un hotel poate fi servită masa doar clienţilor hotelurilor. CMBSU a aprobat şi măsura recomandată de DSP Bucureşti ca masca să fie obligatoriu purtată în jurul şcolilor, pe o distanţă de 100 de metri..
Cu toate acestea, CMBSU nu a decis să fie închise şi sălile de jocuri de noroc din Capitală.
DSP Bucureşti a transmis luni către prefectul Gheorghe Cojanu o serie de recomandări, în contextul în care luni rata de incidenţă cumulată, calculată la 14 zile, în Bucureşti a fost de 1,86.
Recomadările DSP București
Recomandările Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti către CMBSU au fost:
- Interzicerea organizării evenimentelor private în cadrul saloanelor de evenimente.
- Interzicerea organizării de evenimente private în restaurante şi cafenele, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 50 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică.
- Obligativitatea purtării măştii de protecţie în jurul unităţilor de învăţământ, pe o distanţă de 100 de metri.
- Interzicerea activităţilor cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se permit prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.
- Interzicerea organizării şi desfăşurării de procesiuni religioase în spaţii deschise precum şi staţionarea în apropierea lăcaşelor de cult.
– Intensificarea acţiunilor de control în transportul în comun, pieţe, târguri, piscine interioare.
Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a afirmat, întrebat marţi dacă este necesară închiderea restaurantelor în Bucureşti, că „sunt restricţii pe care le-am impus de la început” şi că „acel indice care trece de 1,5 închide restaurantele, închide cinematografele, închide teatrele”.