Inflorate sau cu forme captivante, din material neaparat reciclabil sau acoperite de perle, gentile la moda in acest sezon au un lucru in comun: sunt mari, sau in termeni de specialitate, „oversize“. In aceasta primavara, dimensiunile posetelor vor fi uriase, amintind mai degraba de o geanta de voiaj. A trecut vremea gentutelor unde abia aveam loc sa ne punem trusa de machiaj sau cheile de la apartament.
Printre gentile „hot“ ale acestei perioade putem aminti de creatiile Roger Vivier, extrem de râvnite de doamnele in pas cu moda. La fel de râvnit este si ultimul model al stilistului Marc Jacobs care, desi nu a fost inca lansat in magazine, este asteptat cu nerabdare de reprezentantele sexului frumos, care au avut ocazia sa admire creatia doar in fotografii. Lista de asteptare si pentru fanele Armani pentru „Amalfi bag“, care este epuizat peste tot. Geanta din piele de piton aduce putin cu forma unui cufar de mici demensiuni, având un sistem de inchidere special din metal, inscriptionat cu initialele stilistului. Pentru asa-numitele „bag victims“, noua obsesie poarta numele celui mai recent model YSL, care poate fi admirat pe bratul unor dive precum Kate Moss, Lindsay Lohan, Sharon Stone si Demi Moore. Desenata de italianul Stefano Pilati pentru casa de moda franceza, maxigeanta cu lacatel este extrem de populara. Vedetele se dau in vânt dupa noul model, optând pentru versiunea in negru. Insa versiunile propuse sunt multe, de toate marimile si in toate culorile. De la Dior vine Gaucho Bag. Noul model al casei franceze concureaza cu sanse mari la titlul de „geanta anului“. Gaucho Bag este realizata din piele de vitel, in doua nuante, fiind impodobita cu simpatice accesorii din metal, toate purtând marca Christian Dior.
Gentile unisex – noul accesoriu la moda printre britanici
Fantezistul designer britanic Edson Raup s-a gândit sa recicleze gecile masculine achizitionate din magazinele second hand londoneze si a creat originale genti unisex cu multe buzunare. Costa 65 de lire sterline si sunt extrem de populare printre tinerii dornici sa fie in pas cu moda. Pentru a ura „bun venit“ primaverii, puteti alege o geanta colorata cu motive florale.
Toti stilistii ofera fel de fel de modele, pentru toate gusturile si toate ocaziile. Mari si elegante sau miniaturizate si romantice, cu imprimeuri sau aplicatii, pe mai toate gentile, de la cele sport si pâna la elegantele posete de seara trandafirii, margaretele & co. sunt vedetele. Firma italiana Momaboma propune ecologistilor genti reciclabile. Gentile si accesoriile companiei sunt realizate exclusiv din material reciclat: saci de ciment, anvelope sparte, pagini de ziare, harti etc. Fiecare exemplar reprezinta un unicat si este realizat manual. O moda experimentala care se potriveste femeilor-manager, mereu atente la ultimele tendinte ale modei. Situate dintotdeauna undeva sus in topul preferintelor pasionatelor de moda, gentile au inceput sa fie mai vânate chiar si decât hainele si pantofii.
Demult, orice doamna avea in dulap o geanta albastra si una neagra. Una pentru zi si una pentru seara. Acum, isi cumpara una pe sezon. Gentile pot deveni o adevarata obsesie. Exista doamne care dupa ce au asteptat luni intregi un model Birkin de la Hermes, pentru care au platit 6.000 de euro, isi pastreaza noua achizitie in dormitor, pe un scaun, pentru a o privi din când in când, asa cum face un colectionar de obiecte de arta.