Vacantarea posturilor de director de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” şi de director adjunct de la Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova a fost subiect de discuţii şi în Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj din aceste zile.
Inspectorul şcolar general adjunct Alexandru Gîdăr, care se ocupă şi de managementul instituţional, spune că funcţiile vacante de director şi director adjunct de la cele două colegii craiovene să se ocupe de cadre didactice, nominalizate de Consiliul Profesoral al fiecărei unităţi şcolare. El spune că face această propunere având în vedere că în timpul anului şcolar nu se mai organizează concurs pentru funcţiile de conducere care se vacantează.
„Procedura pentru numirea directorilor şi directorilor adjuncţi până la începerea anului şcolar era ca aceştia să susţină şi să promoveze un interviu online. După începerea anului şcolar s-a renunţat la procedura respectivă, dar , având în vedere că avem două posturi care sunt vacante la colegii de prestigiu, cu foarte mulţi profesori şi alţi salaraiaţi, propunerea mea făcută pe care am expus-o şi în Consiliul de ADministraţie al ISJ Dolj, este ca funcţiile respective să fie ocupate în urma propunerilor pe care le vor face în Consiliile Profesorale ale colegiilor respective”, a declarat inspectorul şcolar general adjunct Alexandru Gîdăr. Conform legislaţiei în vigoare, deciziile de numire în funcţiile de conducere se emit de către inspectorul şcolar general.
s