-1.6 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalUn mort şi patru răniţi, în urma unui accident în Slatina

Un mort şi patru răniţi, în urma unui accident în Slatina

Un bărbat a murit şi patru tinere au fost rănite în urma unui accident rutier produs, joi noapte, la ieşirea din municipiul Slatina, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Alin Băsăşteanu.

În accidentul care a avut loc în zona podului peste râul Olt au fost implicate două autoturisme în care se aflau şase persoane. Şoferul uneia dintre maşini şi o pasageră din acelaşi autovehicul au rămas încarceraţi.

Pentru descarcerarea persoanelor blocate şi acordarea de îngrijiri medicale victimelor au intervenit echipaje de pompieri cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu accesorii pentru descarcerare şi un echipaj SMURD, precum şi patru echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt.

„La sosirea echipajelor, şoferul încarcerat, în vârstă de 31 de ani, din oraşul Balş, prezenta leziuni incompatibile cu viaţa. Femeia încarcerată, în vârsta de 23 de ani, din oraşul Balş, a fost găsită conştientă, politraumatizată prin accident rutier, iar pentru extragerea acesteia pompierii au îndepărtat mai multe elemente de caroserie. Femeia a fost preluată de echipajele medicale şi transportată la UPU Slatina. Tot la UPU Slatina au ajuns şi alte trei femei, aflate în acelaşi autoturism, în vârstă de 17, 18 şi 31 de ani, conştiente, cu diverse traumatisme prin accident rutier“, a precizat purtătorului de cuvânt al ISU Olt.

Şoferul celui de-al doilea autoturism implicat în accident a fost transportat la spital pentru investigaţii medicale. Este vorba de un tânăr în vârstă de 21 de ani, din localitatea Strejeşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS