6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalMirel Rădoi: „Am fost umiliți! Mi-e rușine de rușinea voastră, a tuturor!”

Mirel Rădoi: „Am fost umiliți! Mi-e rușine de rușinea voastră, a tuturor!”

La finalul eșecului drastic cu Norvegia, selecționerul României, Mirel Rădoi, s-a arătat dezamăgit de jocul echipei sale și contrariat de condiția fizică a adversarilor. De asemenea, acesta a ținut să ceară scuze întregii suflări fotbalistice românești pentru rezultatul și felul în care echipa s-a prezentat la Oslo.

„Nu știu ce aș mai putea spune după o asemenea prestație și un asemenea rezultat. Sincer, mie mi-este rușine de rușinea dumneavoastră, a tuturor. Este clar că în momentul în care joci de o asemenea manieră, nu poți pune accentul pe posesie sau să ai pretenții de un rezultat pozitiv. Încerc în continuare să îmi explic cum o echipă care a jucat 120 de minute cu Serbia, la Baraj, a făcut doar trei schimbări azi în primul 11, iar noi, care am jucat doar 90 de minute, nu am fost mai proaspeți și mai prezenți. În seara aceasta nu pot remarca nimic, nici atitudine, nici reacție. Ne asumăm responsabilitatea pentru tot ce se întâmplă. Pot spune că în momentul de față vorbim despre o umilință.

În momentul de față, între cele două echipe aliniate în meciul cu Islanda și acesta, cu Norvegia, nu a fost vreo diferență. Nu știu ce scuze am putea să mai găsim în acest moment. Sunt diferențe mari între meciurile de la U21 și cele de la seniori, iar cineva trebuia să-și asume această schimbare de generații. Sper ca în momentul în care se apelează la tinerii de la naționala mică, să înțeleagă care sunt cerințele de la echipa mare, tocmai pentru a evita astfel de rezultate”, a declarat selecționerul Mirel Rădoi.

„Mă gândesc doar la o limitare de scor cu Austria”

Dezamăgirea este mare pentru Mirel Rădoi, care parcă își pierde și din încrederea pe care o emana până meciurile trecute din Liga Națiunilor. Acesta a surprins la finalul meciului și a declarat că, în acest moment, se gândește ce trebuie să facă pentru ca echipa să nu fie umilită și de Austria.

„Sincer, acum mă gândesc doar la o limitare de scor cu Austria, să nu pățim la fel cum am pățit astăzi. Cunosc adversarul și mă gândesc că, din punct de vedere mental, după ratarea calificării în meciul cu Islanda, am eșuat. Noi, ca staff, nu am fost în stare să-i montăm pe jucători după acel meci, iar acest lucru s-a văzut și astăzi. În felul cum am jucat cu Norvegia, la ce atitudine am avut, nu am multe speranțe pentru meciul cu Austria.

Problema noastră nu este adversarul, ci felul cum ne prezentăm noi. Astăzi am arătat ca echipa a doua a Norvegiei. Trebuie să îmi cer scuze dumneavoastră, celor care au stat în fața televizoarelor și care ne-au susținut, pentru că în momentul de față toată țara a suferit o umilință, nu doar noi”, a mai adăugat Mirel Rădoi.

Citește și: Alex Mitriță: „Nu știu ce s-a întâmplat cu noi. Norvegia merita să câștige”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS