2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFocar de COVID-19 la Universitatea de Vest

Focar de COVID-19 la Universitatea de Vest

Un nou focar de COVID-19 a fost anunţat, luni, de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş, cinci persoane fiind confirmate cu SARS-CoV-2 la Universitatea de Vest. Numărul focarelor aflate în observaţie epidemiologică în judeţ au ajuns la zece.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei de învăţământ, cele cinci persoane confirmate cu noul coronavirus sunt patru angajaţi şi o studentă.

În acest moment, sunt active focare de COVID-19 la cinci unităţi economice din Sânnicolau Mare, Ghiroda, Timişoara, Lugoj şi Dumbrăviţa, la un centru de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică din Timişoara, la Spitalul de Copii din Timişoara (15 cazuri), la o organizaţie non-guvernamentală, la Penitenciarul Timişoara (20 de cazuri) şi la Universitatea de Vest.

Prefectura Timiş a anunţat, luni, o scădere, în ultimele 24 de ore, a numărului de nou confirmaţi cu SARS-CoV-2, de la 155 de cazuri în raportarea precedentă, la 52 de cazuri, în condiţiile în care numărul de teste efectuate a fost de aproape 10 ori mai mic.

Cele 52 persoane nou confirmate sunt din Timişoara (29), Dumbrăviţa (şase), Pişchia (patru), Buziaş (trei), Moşniţa Nouă (două) şi câte una în Giroc, Jebel, Niţchidorf, Foeni, Şandra, Sânmihaiu Român, Urseni (Moşniţa Nouă) şi Izvin (Recaş).

Luni dimineaţă, erau internate 181 de persoane confirmate cu COVID-19, 22 de bolnavi fiind în ATI. De asemenea, în ultimele 24 de ore a fost înregistrat un deces asociat noului coronavirus.

Rata de infectare la mia de locuitori, la nivelul judeţului, a ajuns luni dimineaţă la 1,5, conform CJCCI. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS