Traim Joia Sfânta alergând dupa pulpe de miel si alte trufandale – incercarile noastre de a ne infrumuseta un univers saracit, in care betonul inestetic si blocurile uniforme ne fura amintirile unui cer albastru. Traim Joia Sfânta, ca oricare alta joi din an, dormind… dormind cum apostolii au adormit printre maslini. Dormim in pietele mustind in aceste zile de târguieli acerbe, dormim la cozi imense in hipermarketuri, dormim cu pasiunea specifica rasei homo sapiens de a se dedica prea mult amanuntelor frivole. Caci asa a sunat intrebarea lui Iisus: „Simone, tu dormi? Un ceas nu ai fost in stare sa veghezi alaturi de mine!“.
In aceste zile ne aducem aminte de cea mai cutremuratoare fapta din istoria acestei lumi, ne aducem aminte de Cel care nu s-a limitat doar la a spune „Nu este mai mare dragoste decât sa-si dea cineva viata pentru prietenii sai“. Si tot in aceste zile aerul bisericilor noastre este intesat de vorbe, de sfaturi, de predici… Toate aceste sunete iscusit alcatuite zburatacesc deasupra capetelor multimii ce asculta, apoi se pierd in departare purtate de vânt. Uneori ele raspund la intrebari, alteori nu, dar multimile se intorc catre casele lor insotite doar de un alai de vorbe pe care vântul cu usurinta le risipeste. Si multi dintre cei ce vin in cautarea unui sprijin practic se intorc singuri din nou la lupta lor de a ramâne crestini intr-o lume in care a fi crestin nu mai e la moda.
Poate cei mai eroici dintre acesti luptatori sunt tinerii, caci cum altfel decât eroism poate fi numita astazi sfortarea unui tânar crestin de a ramâne iubitor, tolerant si curat in gânduri? Traim timpuri in care amoralitatea e un loc comun, in care promiscuitatea nu mai e periferica, ci se transforma intr-o viguroasa antiteza a iubirii. Bisericile noastre care fac atât de multe pentru cei sarmani fac din pacate prea putin pentru cei ce reprezinta viitorul ei, pentru tineri. Mentalitatile consumiste deseneaza arabescuri vicioase din care, fara un sprijin practic sustinut, tinerii cu greu pot evada. Un astfel de cerc vicios este si incercarea unui tânar crestin de a ramâne cast pâna in momentul casatoriei. Daca biologicul, manifestare a creatiei, solicita prin pârghii hormonale si psihologice o viata sexuala normala inca de la 17-18 ani, societatea pune enorme piedici materiale in calea formarii unor tinere familii la aceste vârste. Datorita unor astfel de conditionari pecuniare, vârsta medie la casatorie a crescut pâna la 25,9 ani, moment aflat la mai bine de sase ani distanta de clipa in care corpul uman – creatie divina – este pe deplin pregatit pentru procreere. Insa preotii cer o prea-indelunga si ascetica rabdare din partea unor tinere cupluri. E regretabil ca exista doar asteptari din partea institutiilor clericale, dar nu si programe care sa sprijine material si logistic intemeierea unor familii la vârste tinere mai apropiate de realitatea biologica.
Tânarul crestin primeste multe vorbe, unele mai frumoase, altele mai intelepte… Insa singurul sprijin practic pe care il primeste este crucea lui Hristos. In rest, ii mai ramâne sa se aplece catre carti ce contin raspunsuri proaspete la intrebari vechi. Un exemplu bun este cartea academicianului francez Andre Frossard, „De ce sa traim si alte intrebari despre Dumnezeu“ (Humanitas, 2006), carte a carei calitate face inutile orice fel de comentarii sau aprecieri. O carte care ii poate ajuta pe multi sa nu mai adoarma printre maslini.
