6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUrmărirea penală poate fi declanşată şi din oficiu în cazul infracţiunilor de violenţă domestică

Urmărirea penală poate fi declanşată şi din oficiu în cazul infracţiunilor de violenţă domestică

Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, proiectul de lege care prevede că, în cazul infracţiunilor de violenţă domestică, împăcarea dintre părţi să nu mai înlăture răspunderea penală.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art.199 alin.(2) din Legea nr.286/2009, în sensul stabilirii ca, în cazul infracţiunilor prevăzute la art.193 – Lovirea sau alte violenţe şi la art.196 – Vătămarea corporală din culpă, săvârşite asupra unui membru al familiei, împăcarea să nu mai înlăture răspunderea penală, aşa cum este reglementat în prezent.

„În cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193 şi art. 196 săvârşite asupra unui membru de familie, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu”, prevede proiectul.

Deputatul PNL Adriana Săftoiu a declarat că, în urma acestei modificări, cel care săvârşeşte violenţă domestică nu va scăpa de pedeapsă.

„În sfârşit am ajuns în acest punct. Dacă în ziua de astăzi o persoană supusă violenţei face plângere şi apoi îşi retrage plângerea, cel care este autorul violenţei domestice nu păţeşte nimic. În urma acestei modificări, lucrurile sunt foarte simple. Odată ce o persoană depune plângere că este bătută, este supusă violenţei domestice, chiar dacă ulterior îşi va retrage plângerea, asta nu înseamnă că cel care face fapta va scăpa de această dată de pedeapsă”, a explicat Săftoiu.

Deputatul neafiliat Oana Bîzgan a spus că prin acest proiect s-a eliminat „portiţa” de scăpare a celor care săvârşesc violenţă domestică.

„Reuşim să scoatem acest punct din Codul penal, care nu făcea nimic altceva decât lăsa o portiţă pentru cei care efectuau presiuni asupra victimei să-şi retragă plângerea şi pentru a da uitării un act extrem de grav, care în România a ajuns la cote inimaginabile”, a afirmat Bîzgan.

Deputatul USR Cristina Iurişniţi a spus că proiectul trebuia adoptat de mulţi ani.

„Ştim foarte bine că aşa cum arată educaţia, aşa arată şi ţara. Aşa putem spune şi în privinţa condiţiei femeilor. Aşa cum sunt tratate femeile într-un stat, aşa arată acea ţară. Să dăm un vot pozitiv pentru drepturile femeilor, pentru ca ele să nu mai fie victime, pentru ca ele să nu mai fie abuzate. Acest articol trebuia modificat de foarte mulţi ani”, a adăugat aceasta.

Deputatul Ana Birchall a menţionat că trebuie pus punct violenţei.

„Trebuie să punem punct violenţei. pentru că violenţa naşte violenţă. Putem să spunem un hotărât ‘nu’ violenţei de orice fel”, a mai spus Birchall.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS