8.4 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRăniții de la Colectiv vor avea tratamentul plătit pe viață

Răniții de la Colectiv vor avea tratamentul plătit pe viață

Plenul Camerei Deputaților a adoptat proiectul de lege prin intermediul căruia răniții de la Colectiv vor primi sprijin financiar pe viață de la stat pentru plata tratamentelor și operațiilor pe care le vor suporta pe parcursul întregii lor vieți.

Proiectul de lege a fost adoptat cu unanimitate de voturi în Camera Deputaților.

Astfel, Ministerul Sănătății ar urma să suporte toate cheltuielile necesare, pe o perioadă nelimitată, în ţară şi străinătate, atât în spitale private cât şi de stat, la medici şi terapeuţi independenţi, în regim ambulatoriu, sau cu internare şi în orice altă formă. Victimele beneficiază de tratamente medicale pe întreaga durată a vieţii, dacă acestea sunt în legătură de cauzalitate directă cu evenimentul din 30 octombrie 2015.

Incendiul din clubul Colectiv a avut loc în noaptea de 30 octombrie 2015, în incinta unui club situat în sectorul 4 din București, într-o fostă hală a fabricii Pionierul. Incendiul s-a declanșat în timpul unui concert gratuit al trupei Goodbye to Gravity, cu ocazia lansării unui nou album, numit „Mantras of War”.

Focul a fost provocat de artificiile folosite în timpul concertului, care au dus la aprinderea buretelui, folosit pentru antifonare, netratat împotriva incendiilor, de pe un stâlp al clădirii.

Flăcările s-au extins foarte repede în tot clubul provocând leziuni, deces prin combustie, asfixie, intoxicații cu monoxid de carbon și alte gaze, unui număr semnificativ dintre participanții la concert.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS