Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat vineri că textul Legii 175/2020 privind vânzarea terenurilor agricole, care a intrat în vigoare la 13 octombrie, trebuie modificat astfel încât legea să devină aplicabilă şi „să nu-i încurce pe cei cărora le este destinată”.
El a precizat că, începând din data la care legea a intrat în vigoare, a primit zeci de sesizări la minister de la foarte mulţi fermieri, proprietari de terenuri şi primării, care derulau deja tranzacţii, iar termenul de 15 zile pentru elaborarea normelor metodologice de către Ministerul Agriculturii este unul foarte scurt.
El susţine că modul în care a fost redactat actul normativ încurcă pe toţi cei care sunt cu tranzacţii în curs, deoarece prevede ca şi cererile înregistrate înaintea intrării în vigoare a modificărilor legislative să fie soluţionate conform noilor proceduri, nu doar cererile depuse după apariţia legii.
„Din data de 13 octombrie, când legea a intrat în vigoare, am avut zeci de sesizări şi în scris şi telefonice de la foarte mulţi fermieri şi proprietari de terenuri care erau în tranzacţie, dar şi de la primării, pentru că în această lege sunt implicate mai multe instituţii”, a mai spus ministrul Agriculturii.
Potrivit sursei citate, MADR lucrează în prezent la normele metodologice de aplicare, însă termenul de 15 zile este unul foarte scurt pentru finalizarea lor astfel încât legea să fie şi aplicabilă.
Într-un material de opinie realizat de Deloitte România, dat publicităţii la mijlocul lunii septembrie, consultanţii companiei susţineau că noua lege pentru vânzarea terenurilor agricole face cumpărarea dificilă pentru o parte dintre investitori şi extrem de dificilă pentru cei din domenii non-agricole care intenţionează să demareze sau să extindă anumite investiţii.
Printre cei mai afectaţi se numără producătorii de energie regenerabilă care, după intrarea în vigoare a legii, vor avea dificultăţi în a achiziţiona sau a securiza în orice alt mod legal terenuri situate în extravilan pentru dezvoltarea de proiecte energetice. În materialul transmis AGERPRES, se menţionează că temerea generală este că aplicarea legii va determina o reţinere a investitorilor cu privire la capacităţile noi de producere de energie regenerabilă în exerciţiul investiţional 2020-2030.
Conform sursei citate, ca o consecinţă directă, este posibil ca România să nu îşi poată respecta ţintele asumate faţă de instituţiile europene în privinţa producţiei de energie din surse regenerabile.
Mai sunt desigur şi alte domenii care vor fi afectate, cum ar fi dezvoltatorii de parcuri industriale, logistice sau orice persoană fizică sau juridică interesată să îşi construiască un depozit în afara oraşului.
Astfel, titularii dreptului la preempţiune şi investitorii din domeniile menţionate sunt afectaţi nu numai de restricţiile impuse cu privire la cumpărător – acestea ducând, în cel mai bun caz, la o întârziere a achiziţiei terenurilor în cauză -, ci şi de impozitul introdus la nivelul vânzătorilor, care va duce, inevitabil, la creşterea preţului terenului achiziţionat.
Potrivit Deloitte asistăm, din nou, la un act de legiferare care, deşi este bazat pe bune intenţii, cum ar fi stimularea producţiei agricole autohtone, produce şi victime colaterale.